-

Obținerea a certificatului de încadrare în grad de handicap

La nivelul județului Mureș în jur de 18.000 de persoane sunt încadrate în grad de handicap, în ultima perioadă cele mai multe afecțiuni pentru care se solicită certificatul de încadrare în grad de handicap fiind afecțiunile oncologice. Mai mult, afecțiunile cele mai frecvente pentru care se solicită acest certificat apar la vârste din ce în ce mai mici.

Care sunt pașii pentru a obține certificatul de încadrare în grad de handicap, drepturile aferente, dar și unde trebuie să se adreseze pacienții pentru a afla dacă boala de care suferă este considerată un handicap a oferit mai multe informații Dr. Sanda Trantea, medic specialist medicina de familie, șef Serviciu evaluare complexă persoane cu handicap din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș.

Care este procedura pe care trebuie să o urmeze un pacient pentru a obține certificatul de încadrare în grad de handicap?

Pentru încadrarea în grad de handicap solicitantul trebuie să întocmească un dosar care conține atât acte medicale cât și sociale, respectiv administrative, copii ale actelor de identitate pe care le depune la registratura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș. Acest dosar cuprinde mai multe acte, dar actul de la medicul specialist este primul document, cu el se prezintă la medicul de familie, acesta din urmă poate oferi și o evoluție a stării de sănătate a pacientului și ne poate preciza data de debut a afecțiunii. Pentru unele afecțiuni este important să se precizeze aceasta dată deoarece și încadrarea în grad de handicap se face în funcție de data de debut a bolii.

După aceste două documente se solicită efectuarea anchetei sociale la serviciul de asistență socială din cadrul primăriei de care aparține solicitantul. Ulterior, cu toate actele se prezintă fie solicitantul, fie aparținătorii, fie reprezentantul primăriei de la serviciul de asistență social, fie un reprezentant al unui ONG și depun dosarul la registratură (n.red.-la DGASPC Mureș). De la registratură documentele ajung la noi, la Serviciul de evaluare persoane adulte cu handicap. Noi avem un termen de cinci zile în care analizăm dosarul și dacă se constată că este incomplet, sunt documente expirate, buletinul de exemplu, sau dacă documentele medicale sunt prea vechi și avem solicitări în plus față de actele depuse, în termen de cinci zile transmitem solicitantului cu ce să completeze dosarul.

Dacă dosarul este complet tot în termen de cinci zile îi transmitem solicitantului când trebuie să se prezinte pentru evaluare personală la sediul serviciului. În cazul pacienților imobilizați la pat încercăm să le solicităm evaluarea la sediul nostru, dar dacă din documentele medicale, ancheta social, reiese că deplasarea i-ar dăuna sănătății atunci pe baza unei cerereri o echipă multidisciplinară se deplasează la domiciliul solicitantului într-un termen de 60 de zile.

 Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice

Citeste continuarea AICI

Foto: Pixabay

Articole înrudite