-

Antiinflamatoarele și uleiurile de pește omega 3 ar putea trata depresia

Analgezicele obișnuite, statinele și uleiurile de pește omega 3 ar putea reduce depresia, mai ales atunci când sunt luate în asociere cu antidepresivele, arată ultimele cercetări.

Este vorba de antiinflamatoare uzuale, precum ibuprofenul și aspirina, scrie news.sky.com.

Oamenii de știință de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Wuhan, China, au luat în considerare 26 de studii existente, care au implicat testarea a peste 1.600 de pacienți.

Rezultatele cercetărilor au fost publicate în Jurnalul de Neurologie, Neurochirurgie și Psihiatrie.

A fost relevat faptul că agenții antiinflamatori, inclusiv ibuprofenul și aspirina, precum și statinele și uleiurile de pește omega 3, reduc simptomele majore ale depresiei.

Ele au fost cu 79% mai eficiente pentru diminuarea manifestărilor acestei afecțiuni și au contribuit cu 52% la reducerea stărilor generale proaste, comparativ cu pilulele de tip placebo.

Cercetătorii au examinat și studii care au implicat alte tratamente, inclusiv steroizi și medicamente pentru tulburările de somn.

Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), acizii grași omega-3, statinele și minociclinele par a fi cele mai indicate pentru atenuarea depresiei.

Citeste continuarea AICI

Foto: pixabay.com

Articole înrudite