-

Peste jumătate dintre tinerii români colectează deșeurile selectiv

Mai mult de jumătate dintre tinerii români (57%) colectează deşeurile selectiv, iar şase din zece persoane s-au implicat în acţiuni de protecţie a mediului, arată un sondaj realizat în cadrul campaniei "Octombrie - Luna Asigurărilor de Locuinţe", derulată de Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor (APPA).

Circa 93% dintre cei chestionaţi se consideră informaţi, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu privire la cauzele schimbărilor climatice, iar un procent similar ştie ce acţiuni poate face, individual, pentru a contribui la reducerea factorilor care le provoacă.

Întrebaţi dacă s-au implicat, până acum, în acţiuni de voluntariat care au ca scop protejarea mediului, 11% dintre participanţii la sondaj au declarat că nu au făcut acest lucru şi nu au nicio intenţie în acest sens în viitorul apropiat, iar alţi 21% au declarat că nu, dar intenţionează să facă acest lucru în următoarele şase luni.

Citeste continuarea AICI

Foto: pixabay.com

Articole înrudite

  • România este pe ultimul loc în UE la contractele de muncă temporară

    Ponderea contractelor de muncă temporară în Uniunea Europeană era de 13,6% din totalul contractelor de muncă în trimestrul al doilea al acestui an, statele membre cu cea mai mică pondere a contractelor de muncă temporară fiind România şi Lituania, ambele cu 1,5%, arată datele Eurostat.

  • Vaccinarea gratuită anti-HPV va începe în ianuarie 2020

    Vaccinarea gratuită anti-HPV se va face începând din luna ianuarie 2020 în cabinetele medicilor de familie pentru fetele de 11 - 14 ani care au solicitat această imunizare în anii 2017 şi 2018, inclusiv pentru cele care au trecut de această vârstă, dacă au cerut.

  • Mierea românească are proprietăți mai puternice decât mierea de Manuka

    Cercetătorii Simona Bişboacă, inventator premiat mondial în industrie alimentară, şi Ioan Bişboacă, au dovedit că mierea românească are un efect antibacterian mai puternic decât mierea de Manuka, o miere specială provenită din Noua Zeelandă.

  • 4,5 milioane de români tratează anual răceala cu antibiotic

    Peste 4,5 milioane de români au tratat în ultimul an cel puţin o dată răceala manifestată cu durere în gât cu antibiotice şi peste 30% dintre ei au făcut acest lucru fără niciun fel de recomandare de la medic.

  • Cum să-ți menajezi coloana în somn

    Când omul s-a ridicat în poziţie verticală, a devenit împăratul, şeful lumii. Dar după sute de mii de ani, în care s-a adaptat organismul la poziţia bipedă, în două zone această adaptare nu s-a finalizat, ci continuă: în regiunea coloanei vertebrale şi în sistemul de vase sanguine din creier.