-

Crampele musculare – 9 metode să le previi

Caracterizate printr-o contracție involuntară și dureroasă a unui mușchi, crampele musculare apar pe neașteptate. Tratând cauzele, care pot fi variate, se reușește săse ajungă la dispariția acestor crize neplăcute.

Iată mai jos câteva metode prin care să previi crampele musculare

#1 Bea suficientă apă în timpul zilei

Chiar și moderată, deshidratarea poate fi responsabilă pentru crampele musculare ale picioarelor. Este indicat ca, oriunde ne ducem, să avem cu noi o sticlă reutilizabilă, cu apă, pe care să o umplem de 2-3 ori pe zi.

Este recomandat să se consume un litru și jumătate de apă, în înghițituri mici, în timpul zilei. Dacă este necesar, puteți să instalați aplicații pe telefonul dvs. mobil, pentru a primi notificări că trebuie să bei apă. Nu este recomandată apa minerală carbogazoasă. Nici sifonul. Dar ar fi ideală o apă plată mineralizată.

#2 Consumă „apă îmbogățită” atunci când practici un sport

Crampele pot să apară în timpul sau după o sesiune de antrenament sportiv. Mai ales că pierderea semnificativă de săruri minerale cauzată de transpirație este, de asemenea, un factor declanșator.

Prin urmare, este necesar să beți apă înainte de antrenament, apoi să vă hidratați regulat, mai ales dacă se practică o activitate în care se transpiră mult. Stabiliți-vă repere de hidratare.

De exemplu: beți la fiecare 5 km cu bicicleta sau cu fiecare schimbare de aparat, dacă faceți antrenament la greutăți. Și transformați apa într-o băutură de recuperare adăugând pastile minerale sau faceți această rețetă de casă:

½ l de apă cu un vârf de sare de mare organică și o lingură de miere.

#3 Alege o dietă bogată în potasiu

Consumi multă carne, produse lactate și fast-food. Nu aduci suficient potasiu în corpul tău, astfel încât ajungi la o carență semnificativă de potasiu.

Fructele și legumele proaspete sunt cele care îl furnizează, banana fiind campioana. Așadar, crește-ți consumul de legume, care trebuie să fie cel puțin jumătate din farfuria ta.

#4 Fă cure regulate de magneziu

Magneziul este implicat în fenomenul de contracție musculară. Atunci când este deficitar, provoacă crampele musculare. Fă o cură de magneziu, combinat cu vitamina B6, pentru a favoriza absorbția.

#5 Masaj cu uleiuri esențiale circulatorii

Problemele la nivelul venelor pot fi responsabile pentru crampele musculare, în special în caz de revenire neplăcută. Pentru a-ți îmbunătăți condiția, masează în fiecare seară picioarele de la glezne până spre zona inghinală, timp de 10 minute. Folosește un ulei vegetal de masaj (ulei de jojoba, susan sau migdale dulci) cu câteva picături de ulei esențial de chiparos sau esență de fistic.

Alte uleiuri esențiale precum lavanda, laurul pot avea o acțiune relaxantă și preventivă. Se pun 30 picături de ulei esențial pentru 50 ml ulei de masaj.

De asemenea, poți masa mușchii și articulațiile cu ulei de magneziu, pe care pielea îl absoarbe foarte ușor și relaxează masa musculară.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.  

Citeste continuarea AICI

Foto: Pixabay

Articole înrudite