-

Diferențele dintre artroză și artrită și cum se pot identifica fiecare

Printre bolile care pot să ridice nelămuriri în rândul pacienților prin prezența simptomelor asemănătoare se numără artrita și artroza. Deși seamănă, acestea se diferențiază prin mai multe trăsături.

Artroza este boala prin care articulaţiile își pierd funcția și structura se alterează treptat, cu trecerea timpului. Aceste modificări se caracterizează prin pierderea integrităţii cartilajului articular, cu creșterea în volum a structurilor osoase și formare de os, afectând şi formațiunile periarticulare (ligamente, tendoane, muşchi, capsulă). Vârsta este factorul corelat cel mai mult cu artroza, iar dovada radiografică a artrozei este prezentă la majoritatea persoanelor peste 65 de ani.

Factori de risc

• Sexul: femeile, până la menopauză, au mai puține șanse să dezvolte o artroză. Afectarea predominant la nivelul genunchiului și a mâinii este mai mare la femei, iar la bărbați sunt mai frecvent afectate articulațiile bazinului. Incidenţa diferită după 50 de ani între sexe poate fi rezultatul deficienţei post-menopauză de estrogen.

• Predispoziţia genetică: este de două ori mai probabil ca artroza să apară la rudele de gradul întâi.

• Obezitatea este asociată cu un risc ridicat pentru artroză, mai ales la nivelul genunchiului. Creşterea forţelor mecanice asupra articulaţiilor care suportă greutatea reprezintă factorul principal ce conduce la degradarea şi deformarea articulaţiilor, scăderea ponderală ameliorând simptomatologia.

• Printre cauzele care determină apariția artrozei se numară și unele afecțiuni. De exemplu, artroza de la nivelul genunchiului este “facilitată” de tulburările endocrine, de menopauză (la femei), de disfuncții metabolice (în special când este vorba de minerale), de deformări posturale (cum ar fi scolioza, cifoza, cifoscolioza etc.)

• Fumătorii au un risc crescut de deteriorare a cartilajului de la nivelul articulației tibiofemurale, și nu numai. De asemenea, fumătorii au procente mai mari în privința durerii, comparativ cu bărbații care nu fumează.

Simptomele apar, de obicei, între vârsta de 40 și 50 de ani, cu toate că ele se pot manifesta și mai devreme.

• Durerea – pacienţii descriu durere ce apare în timpul activităţilor zilnice, în timpul efortului fizic, sprotiv, dar aceasta scade în intensitate în momentul repausului. În perioadele în care toate simptomele cresc, poate sa apară și durerea în timpul nopții.

Artrita reprezintă o inflamație la nivelul articulațiilor, care apare pe măsură ce cartilajul lor se uzează. Ulterior, osul se deformează, iar articulația își pierde capacitatea de a mai face mișcări ample.

Factori de risc

• Ereditatea – dacă există cazuri de artrita în familie, crește șansa ca această boală să apară și la urmași.

• Sexul – femeile sunt mai predispuse la apariția artritei, spre deosebire de bărbați.• Loviturile – persoanele care s-au accidentat în zona articulațiilor ( așa cum este și cazul sportivilor), sunt mai predispuse la a face artrită.

• Obezitatea – greutatea în exces pune presiune pe articulații, în special în zona genunchilor, a șoldurilor și coloanei, astfel fiind luată în considerare drept factor de risc

Simptome

• Dureri articulare

• Scăderea capacității de a mișca articulația

• Umflături în zona articulațiilor afectate

• Sensibilitate crescută

Citeste continuarea AICI

 

Articole înrudite