-

Cum să nu aduci coronavirusul în casă. Reguli pentru cei care merg la cumpărături

Lăsați pantofii lângă ușă, dezinfectați geanta, portofelul, ochelarii, dar și lăbuțele cățeilor, când intrați în casă, și spălați-vă foarte bine mâinile, chiar dacă ați purtat mănuși de unică folosință!

Sunt doar câteva dintre regulile stricte pe care trebuie să le respecte oricine este nevoit să iasă din casă, avertizează specialiștii.

Medicul Mihai Craiu subliniază că sunt gesturi care trebuie să devină „reflexe de protecție” pentru toată lumea, deoarece „această stare gravă de lucruri va dura mult”, nu doar până la Paște sau 1 Mai.

Deși este stare de urgență, iar restricțiile sunt mai mari începând de ieri, când a intrat în vigoare Ordonanța Militară nr. 3, mai sunt încă multe persoane care trebuie să meargă la serviciu sau sunt nevoite să iasă pentru diverse cumpărături în apropierea casei.

Medicul Mihai Craiu atrage atenția că nu este suficient doar să ne spălăm pe mâini și să dezinfectăm podelele, ci este nevoie de respectarea mai multor reguli stricte pentru a reduce riscul de infectare cu nou coronavirus.

„Deși avem impresia că știm ce este de făcut, în aceste zile, nu este chiar așa!”, spune dr. Craiu pe pagina sa de Facebook, Spitalul Virtual pentru Copii, care enumeră și 10 reguli elaborate de experți în situații de urgență.

„Vă rog să urmăriți aceste recomandări de la experții italieni în situații de urgență:

1. Când vă întoarceți acasă (în cazul în care trebuie să lucrați) NU ATINGEȚI absolut nimic.

2. Pantofii, scoși chiar la ușă (nu folosiți aceiași pantofi și afară, și în casă!!). Dacă puteți pune la intrare un preș, ce ar putea fi udat cu soluție de cloramină, este și mai bine, căci veți scădea riscul de a aduce virusul în casă pe tălpi.

Citeste continuarea AICI

Foto: pixabay.com

banner 600 a 2

Articole înrudite