-

Românul cheltuiește 86 de lei din suta câștigată

Gospodăriile din România au avut, în ultimul trimestru al anului trecut, un venit total mediu lunar, în termeni nominali, de 4.999 de lei, iar cheltuielile populației au înregistrat o medie de 4.300 de lei lunar pe gospodărie, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La nivel de persoană, venitul mediu a fost de 1.939 de lei, iar cheltuiala medie, de 1.667 de lei, lunar. Astfel, cheltuielile au reprezentat circa 86% din venituri.

Veniturile băneşti s-au cifrat, în medie, la 4.659 de lei lunar pe gospodărie (1.807 lei pe persoană), iar veniturile în natură, la 340 de lei lunar pe gospodărie (132 de lei pe persoană).

De unde vin banii

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,7% din veniturile totale ale gospodăriilor).

Citeste continuarea AICI

Foto: pixabay.com

banner 600 h 2

Articole înrudite

  • Românii alocă mulţi bani pentru combustibili şi mai puţini pentru mâncare

    Acest comportament de consum este astăzi radical diferit faţă de cel din anul crizei (2009), când cheltuielile pentru mâncare erau mult mai mari, în timp ce pentru carburanţi erau mai mici.

  • Românii au cheltuit pentru alimente şi băuturi răcoritoare cel mai mult din UE

    Românii au cheltuit pentru alimente şi băuturi racoritoare cel mai mult din Uniunea Europeana, aproape 28% sută din totalul banilor alocaţi pentru consum în 2018.

    Potrivit biroului european de statistică, Eurostat, media în Uniune a depăşit cu puţin 12 procente.

    Cheltuieli mari cu mâncarea au avut şi lituanienii, aproape 21%, şi estonienii, 20 de procente.

    Ponderi de sub 10% din totalul cheltuielilor de consum ale gospodariilor au fost înregistrate doar în patru state membre: Marea Britanie, Irlanda, Luxembourg şi Austria.

    În total, în 2018, gospodariile din Uniunea Europeana au cheltuit pentru alimente şi băuturi racoritoare peste 1.047 de miliarde de euro, echivalentul a aproape 7% din PIB-ul Uniunii.

    Sursa: rador

    Foto: pixabay.com

  • Circa 80% din gospodării au probleme cu acoperirea cheltuielilor zilnice

    Pentru aproximativ două din cinci gospodării (37,6%) cheltuielile curente ale vieții sunt suportate cu dificultate, iar dacă se iau în considerare și cele care întâmpină oarecare probleme cu acoperirea nevoilor zilnice, procentul ajunge la 80%, potrivit "Anchetei asupra calităţii vieţii", realizată de Institutul Naţional de Statistică în 2018.

  • Cheltuielile unei familii cu educaţia au crescut cu 40% în 2018

    Cheltuielile unei familii cu educaţia au crescut cu 40% în 2018, faţă de 2017, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

  • Românii cheltuie aproape 90% din câştig pe alimente şi taxe

    Veniturile totale medii lunare realizate în România s-au cifrat, în trimestrul 3 din 2018, în termeni nominali, la 4.454 lei pe gospodărie şi 1.713 lei pe persoană, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).