-

Placinta de căpriță (rețetă veche din Hotarele)

Placinta de căpriță!  E mâncarea preferată a unui sat întreg. Și-i o rețetă cu poveste, așa cum îmi place mie! Dacă ar fi să ne luăm după reacțiile pe care le-au avut cei din sat când veni vorba de „plăcinta de căprita”, e cea mai cea!

Într-un Top Ten al celor mai bune mâncăruri din câmpie ar trebui să considerăm coptura asta o delicatesă și să o trecem, de departe, pe locul întâi.

La Hotarele, în Giurgiu, când unul îl vede pe altul mâncând, îl întreabă: „Ce-ai, mă?”. „Plăcintă de căpriță”. „Aoleu, dă-mi și mie!” Nu poți să nu poftești la așa bunătate când se află pe masa... ori în traista altuia.

Dar ce e „căprița” asta? Ne-o și imaginăm rupând cu dinții coaja vreunui dud... Dar repede vreun localnic te lămurește că-i o plăntuță. Seamănă cu loboda, numai că-i mai mărunta și mai creață.

Placinta de caprita - rețeta

Se adună frunzele astea de căpriță când e ea mică și-i fragedă. Se spală, se toacă. Se face un aluat pentru plăcinte, care cum îl știe. Apoi, se amestecă brânza cu lapte, cu smântână și ouă și multă, multă frunză de-asta. Unii pun și mărar. Se așază o foaie de cocă mai subțire jos, în tavă, se mai pune încă una, se unge cu unt și se pune umplutura asta cu multă căpritță. E așa, ca o pastă, în care predomină frunza.

Se mai pun deasupra două-trei foi de plăcintă și-o coci. Când o mănânci, are un gust specific. Mai ales când se răcește. E mai bună când se răcește! Predomină mirosul de plantă, foarte discret și foarte plăcut.

Text și foto: Simona Lazăr