Ascultă Radio Antena Satelor Live

Morcovi pentru zi de post (rețete din „Dictatura gastronomică”)

Este zi post şi, avea să îmi spună unul dintre amicii mei, istoricul literar Mircea Coloşenco, "teama cea mare a gospodinei românce, în toate vinerile de peste an este că nu va şti să gătească suficiente reţete cu legume, pentru a face masa cât mai variată".

16 Ianuarie 2015, 19:30

Pentru a depăşi momentul, spune el, e bine să avem în casă o carte bună de bucate. Nu una "sclifosită", cu reţete moderne, ci o carte "bătrânească", aşezată. Convenim că o astfel de carte ar putea fi "Dictatura gastronomică" a lui Constantin Bacalbaşa (reeditată, după 75 de ani, la Editura Cartex), care conţine sute de reţete cu legume, aşa cum vor fi fost ele pe placul vrednicelor femei ale României interbelice. Numai despre morcovi, de exemplu, sunt şase, la capitolul "Legume", iar din ele vă redau şi eu câteva.

Morcovi rumeniţi: "Pui zahăr în unt pe foc şi-l laşi să înceapă a face spumă, apoi pui morcovii daţi în undă, şi-i laşi să se rumenească; le dai un praf de făină, apoi adaugi puţină zeamă de carne, sare, puţin pătrunjel şi laşi să fiarbă până ce scade". Morcovi: "Curăţă morcovii, taie-i felii lungi sau rotunde, pune-i la foc cu unt, adaugă-le câte puţină zeamă de carne, piper, sare, puţin zahăr şi lasă să fiarbă încetinel. Dând la masă, garni-seşti farfuria cu felii de franzelă prăjită". â

Morcovi franţuzeşti (carote): "Cureţi morcovii rotunzi, aleşi să nu fie mai mari decât nuca; îi fierbi în zeamă de carne sau în apă sărată; apoi îi strecori şi îi aşezi într-o cratiţă cu unt, le pui puţin pătrunjel tocat, sare şi piper. Acoperi şi laşi să dănţuiască pe un foc potolit. Unii le pun puţin zahăr ars". Fricaseu cu morcovi: "Se poate face şi cu carote. Cureţi carotele şi le speli. Topeşti o bucată de unt într-o cratiţă şi, când s-a înfierbântat, lasă-le să fiarbă scuturând cratiţa din timp în timp. Când vor fi pe trei sferturi gata adaugă o felie de şuncă tăiată în bucăţele foarte mici şi pătrunjel tocat. Pune sare".

Pilaf cu pește și busuioc, pentru masa de Sfântul Ioan Botezătorul
Reteta zilei 07 Ianuarie 2024, 09:16

Pilaf cu pește și busuioc, pentru masa de Sfântul Ioan Botezătorul

Dacă la 6 ianuarie, de Bobotează, se deschidea cerul, iar apele căpătau puteri tămăduitoare, la 7 ianuarie, de Sfântul Ioan...

Pilaf cu pește și busuioc, pentru masa de Sfântul Ioan Botezătorul
Pâinea de Bobotează și tradiția ei
Reteta zilei 06 Ianuarie 2024, 08:42

Pâinea de Bobotează și tradiția ei

Boboteaza este ultimul eveniment important care încheie Sărbătorile de iarnă. Pentru creștinii ortodocși, Botezul Domnului...

Pâinea de Bobotează și tradiția ei
Buștean de Crăciun „Surprise” - rețeta lui Escoffier
Reteta zilei 23 Decembrie 2023, 11:17

Buștean de Crăciun „Surprise” - rețeta lui Escoffier

„Cartea meniurilor” – publicată la aproape un deceniu de la prima sa culegere de rețete („Guide culinaire” – 5000 de rețete),...

Buștean de Crăciun „Surprise” - rețeta lui Escoffier
Rețetă măcelărească, de Ignat
Reteta zilei 20 Decembrie 2023, 11:40

Rețetă măcelărească, de Ignat

Pentru aceeia dintre dumneavoastră care nu țin postul, ori pentru cei care, din varii pricini, au dezlegare să mănânce și de...

Rețetă măcelărească, de Ignat
Rețetă rapidă de turtă dulce
Reteta zilei 18 Decembrie 2023, 15:19

Rețetă rapidă de turtă dulce

Într-o cratiță, se amestecă 120 g de zahăr de trestie ușor, 330 ml de lapte vegetal și 80 g de miere lichidă.

Rețetă rapidă de turtă dulce
Tartă rustică cu mentă și ghimbir
Reteta zilei 15 Decembrie 2023, 15:06

Tartă rustică cu mentă și ghimbir

Ingrediente: pentru aluat: 50 g polenta, 130 g făină de grâu T80, ½ linguriță de sare, 5 linguri de ulei de măsline, 55 ml...

Tartă rustică cu mentă și ghimbir
Meli-melo de turtă dulce și pere cu iaurt de oaie
Reteta zilei 14 Decembrie 2023, 15:14

Meli-melo de turtă dulce și pere cu iaurt de oaie

Ingrediente: 6 pere, 7 cm de ghimbir proaspăt, 100 g de zahăr din trestie de zahăr, 12 felii mici de turtă dulce, 250 g de...

Meli-melo de turtă dulce și pere cu iaurt de oaie
Salată de iarnă
Reteta zilei 30 Noiembrie 2023, 20:35

Salată de iarnă

V-ați întrebat vreodată cum puteți prepara o salată mai... deosebită... care să aducă cu ea savoarea inconfundabilă a iernii?...

Salată de iarnă