-

Tochitura musceleană (rețetă românească veche)

Ca de fiecare dată când ne întâlnim și pornește povestea bucatelor ciobănești, musceleanul Bogdan Gîlculescu nu uită să ne amintească faptul că, înainte vreme, când românii încă nu cunoscuseră porumbul, mămăliga tot nu lipsea de pe masa lor.

Și asta pentru că, încă de pe vremea romanilor – mari amatori de terci de mei – și a dacilor, mămăliga („meliga”, spun unii) se pregătea din boabele de mei, plantă care creștea pe întinsul Daciei. Fiertura de mei – sau „budinca anticilor”, cum o mai numea cineva, referindu-se la întreaga Antichitate europeană – era una dintre cele mai întâlnite feluri de mâncare și se potrivea atât de bine cu gustul laptelui fiert!

Iar mămăliga – din făină de porumb măcinat la moară, pe apa Dâmboviței – nu lipsește nici de pe lângă preparatul căruia vreau să-i fac azi loc la masa voastră:

O tochitură musceleană, din organe de porc – rinichi, splină, ficat, inimă – cărora le-a adăugat ceva cârnați de casă, condimente: foi de dafin, piper, oregano, ceapă tocată fideluță în fire subțiri care aproape că se topesc atunci când sunt lăsate să fiarbă la foc mocnit, pentru că în crăticioară e musai să torni și ceva zeamă de carne. Mai către sfârșit se adaugă vin roșu și puțină brânză de burduf, care să lege sosul și să-i dea o consistență cremoasă. Separat se face o mămăligă potrivit de tare, care se va pune în farfurie, alături de tochitură și câteva linguri de brânză de burduf.

Succesul unei atare întreprinderi culinare este garantat!