-

Ciorbă măcelărească

Scris de

O ciorbă măcelărească e bine venită în aceste zile… în care, orice s-ar zice, tot carnea de porc e cea mai bună legumă! (Nu de alta, dar acest savuros... intermezzo dintre două posturi se va sfârși curând și iar vom duce dorul bucatelor cu carne de porc!).

Si ca-i asa si-altminteri nu o afli cu siguranta daca te duci in zilele astea prin gospodariile taranesti. Dupa atatea fripturi, se cere si-o zeama. Iar cand ai si oaspeti venit de departe, sa-ti fie aproape, o sa fie taman ceea ce-si doreau. Sa mai ceara o portie si sa te pomeneasca in tot anul, ca pe o gazda buna ce te afli.
Dar sa nu mai lungim vorba, ci sa dam fuga-n satele ardelene si sa ne asezam in rand cu macelarii care-si pregatesc vestita lor ciorba.
Ai trebuință de (pentru 10 porţii, că doar ai musafiri la masă): 500 g ceapă, 1 kg carne de porc proaspătă (ceafă), 500 g ficat de porc, 2 l apă, zeamă de castraveţi în saramură, smântână, boia.
Ceapa tocată se căleşte în puţin ulei până începe să se coloreze, când se adaugă nişte boia de ardei bună, pentru culoare şi gust. Tăiem carnea în cubuleţe de circa 1,5/1,5 cm şi o călim puţin împreună cu ceapa, apoi adăugăm apa fierbinte şi dăm totul în clocot. Când carnea e aproape fiartă se adaugă ficatul, tăiat tot cubuleţe.
Zeama de castraveţi strecurată se fierbe separat şi se adaugă atunci când a fiert şi ficatul (cantitatea depinde de salinitatea şi de aciditatea zemii). Se potriveşte de gust şi se drege cu smântână proaspătă.
Se serveşte după 1, 2... păhărele de ţuică de prună veche cu un ardei iute murat şi pâine coaptă pe vatră. Se deapana povesti, se mai cere o portie si se continua cu pregatelile pentru alaiul de An Nou! O sa aveti si voi un rol, acolo, in ceata, nu-i asa?

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay