-

Gâscă la cuptor cu iahnie de fasole albă

Scris de

Moldovă, Moldovioară, cu retete romanesti! Sută la sută! Haideți să lăsăm nițeluș porcul laoparte și încercăm a găti și bucate de alt soi, folosind, iacă-tă, carnea de gâscă.

Nu în sarmale – deși tare mult i-ar fi plăcut lui Păstorel Teodoreanu să gătim asta dis-de-dimineață, pentru un prânz în care să-l onorăm – ci cu… fasole albă.

Fel de mâncare moldovenesc, savuros ca și… moldovencele care-l gătesc, o să te facă să mai ceri o porție! Sfatul meu e să te abții și să amâni la cină plăcerea celui de al doilea blid cu mâncare de fasole albă cu carne de gâscă.

Trebuință ai de carne de gâscă (piept și pulpe), cam vreun kilogram. Fasole albă, grasă, un sfert de kil și pe-ntrecute; zarzavat de supă (morcov, pătrunjel - rădăcină, păstârnac) - 200 g, ceapă - 300 g, bulion - vreo două linguri, ulei, cimbru (un firișor), sare și, de vrei, piper negru, proaspăt măcinat.

Fasolea o alegi de cu seară și o pui în apă, să se umfle. Schimbi o dată apa înainte de culcare și-nc-o dată dis-de-dimineață - când oi și pui la fiert. Mai schimbi apa și cât fierbi, de vreo două-trei ori, iar ultima oară adaugi sare și rădăcinoasele, date pe răzătoare. Ceapa o toci și o călești în ulei (doar cât să sticlească), după care stingu cu bulion și apă, torni prăjeala peste fasole și lași pe foc încă 20-30 de minute. Nu uita de firul de cimbru!

Carnea de gâscă se freacă ușor cu puțintică sare și ulei apoi se așază într-o tavă (în care-ai pus de-asemeni untdelemn) și-o lași în cuptor să se frigă, să se rumenească - la fiecare 5 minute, o tot stropești cu sos, să nu se întărească. Atunci când crezi că-i gata, porționezi carnea, așezi bucățile peste fasole și... iarăși la cuptor un sfert de ceas!

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay