-

Măriuca, eroina copilăriei noastre, a cărei poveste impresionantă nu mai are loc în manualele şcolare

Din manualele noastre de istorie reţineam datele şi evenimentele istorice, însă ceea ce ajungea cu adevărat la sufletul nostru de copii erau poveştile impresionante care au însoţit şi au marcat istoria noastră.

Astăzi, manualul de istorie nu mai are loc pentru astfel de poveşti...

Una dintre cele mai îndrăgite personaje, care au scris într-un fel unic istoria ţării noastre şi de care ne amintim cu emoţie peste decenii este Măriuca, fetiţa eroină de la Mărăşeşti.

În urmă cu o sută de ani, pe câmpiile de la Mărăşeşti, s-a dat poate cea mai grea, mai îndelungată şi mai eroică bătălie din timpul Primului Război Mondial. Ca o dovadă a recunoştinţei naţionale pentru mii de ostaşi care s-au jertfit în această bătălie, s-a ridicat cel mai mare mausoleu din ţară şi printre cele mai importante din Europa. Acesta adăpostește 5.073 de soldați şi ofițeri în 154 de cripte individuale şi 9 cripte comune de pe 18 culoare.

Tot aici, pe o placa de marmură scrie cu litere de aur numele, vârsta și data la care și-a jertfit viața pentru apărarea țării o fetiţă de numai 12 ani, Măriuca (Maria Zaharia).

eroina

Povestea Mariucăi a impresionat de un secol încoace generaţii întregi. Maria Zaharia s-a născut în 1905, în satul vrâncean Pădureni, nu departe de locul ultimei sale respirații. Faptele și sacrificiul ei sunt relatate pentru prima oară în revista „Frontul Mărășești”, în 1917, sub semnătura lui Dinu Cluceru.

În anul 1917, fetița locuia cu bunicul său în satul Haret, aproape de locul confruntărilor militare. În livada bunicului ei, pe nume Ion Zaharia, armata română crease un post de observație al trupelor românești, care oferea o panoramă asupra a tot ceea ce se întâmpla pe front.

Dintr-un nuc, soldatul transmitea telefonic toate coordonatele de atac ale artileriștilor, o misiune extrem de importantă, care a dus la forțarea trupelor inamice de a bate în retragere. În acea livadă, Măriuca s-a împrietenit cu soldații români și chiar le-a deprins din tainele muncii lor, fiind captivată de mișcările de trupe pe care le observa cu ajutorul binoclului oferit de soldați.

Numai că la un moment dat soldatul din pom e răpus de un glonț, probabil rătăcit. Camaradul său de jos nu putea să facă altceva decât să se urce el în pom, să vadă situația în depărtare, să se dea jos, să raporteze telefonic, apoi să se urce din nou. Era un efort uriaș și periculos, pentru că mișcările lui puteau fi lesne sesizate de inamici.

Acum este momentul în care apare Măriuca. Ea văzuse cum a fost împușcat soldatul din pom. Vine la cel de jos și îi spune că se urcă în nuc, că o să-i raporteze ea pozițiile dușmanului. Telefonistul despre care știm că se numea Gherghina încearcă să o înduplece să plece, spunându-i că e mult prea periculos ce are de gând. Fata însă nici nu vrea să audă. Ba chiar îl pune la punct pe soldat și începe să-i dea ordine, că ea se urcă în pom și el să facă bine să transmită la bateria de tunuri ce anume comunică ea. Gherghina e depășit de situație și nu are altceva de făcut decât să se supună. Cu atât mai mult cu cât Măriuca, băiețoasă din fire, îi spune ceva care îl lasă pe bărbat fără replică. „Vreau să fac și eu ceva pentru țară”. Acestea au fost, din păcate, şi ultimele cuvinte rostite de fetiţa-eroină.

Povestea Mariucăi, deşi este şi astăzi la fel de impresionantă, pare să nu mai fie un etalon pentru eroismul secular al românilor. Şi asta pentru că autoritățile au decis să elimine din manuale faptele sale cu adevărat eroice. La un secol de la cea mai mare victorie din istoria Armatei Române, generațiile de azi, dar și cele de mâine, nu vor afla de curajul unei copile care a murit în acele lupte.