-

Dieta cu limonadă curăță colonul, te energizează și te ajută să slăbești

Lămâile oferă multe beneficii pentru sănătate, iar băutura provenită din esenţa acestor fructe poate să facă minuni pentru corpul tău. Pe lângă efectul energizant pe care îl produce, limonada ameliorează depresia şi combate durerile cronice. Un element cheie în a te convinge să înlocuieşti ceaşca de cafea de dimineaţă cu un pahar de limonadă este reprezentat de faptul că lămâile au un conţinut caloric foarte sărac şi reuşesc să inducă starea de saţietate, ceea ce le plasează în topul produselor care ajută eficient la scăderea în greutate.

Dieta bazată pe consumul de limonadă este extrem de săracă în calorii. Zilnic vei consuma în jur de 700 - 1.200 de calorii, în funcţie de cât lichid bei. Deşi vei slăbi, mare parte din kilogramele date jos vor consta în apă, datorită efectelor diuretice.

În fiecare dimineaţă, timp de 6 zile, începe-ţi ziua cu 2-3 căni de apă călduţă cu sare. Această apă ajutăla curăţarea rapidă a colonului. Ideal ar fi să pui 2 linguri de sare de mare la 1 litru de apă.

La o jumătate de oră după ce consumi apa cu sare, bea un pahar de apă calduţă cu lămâie. Ea ajută la detoxifiere şi la energizarea organismului.
Între mese consumă multă limonadă, îndulcită cu puţină miere. Consumul zilnic trebuie să se încadreze între 4 şi 9 pahare de limonadă.

Limonadele nu trebuie consumate în timpul meselor sau cu 10 minute înainte şi după acestea.

Sunt interzise dulciurile, alimentele procesate, făina albă, zaharul, alimentele de tip fast food, grăsimile, dulciurile şi sucurile nenaturale, fiind permise doar fructele, legumele, sucurile naturale şi, în general, mâncărurile foarte uşoare, sărace din punct de vedere caloric.

Aceasta dietă nu trebuie prelungită mai mult de 10 zile şi nici repetată într-o perioadă mai scurtă de 6 luni de la prima dietă. După încheierea dietei, o săptămână trebuie să consumi 1500 de calorii pe zi, iar următoarea săptămână 1600 de calorii pe zi, pentru a evita îngrăşarea.