-

5 super-condimente care te ajută să slăbești

Silueta perfectă se obține și, mai ales, se menține, cu trudă, răbdare și determinare. Una ditre metodele facile prin care putem deschide frontul luptei cu kilogramele în plus este aceea de a include condimentele în alimentația zilnică.

Acestea au rolul de a accelera metabolismul prin arderea grăsimilor, inhibând astfel apetitul. Un studiu canadian a arătat că folosirea condimentelor ajută la arderea a încă 1000 de calorii suplimentare. Pe lângă efectele pozitive verificate în curele de slăbire, un consum moderat, dar constant de condimente contribuie activ la reglarea organismului și la obținerea unei vitalități crescute..

Condimentele care dau cel mai bun randament în procesul de slăbire:

1. Scorțișoara - stimulează organismul să piardă în greutate. Un studiu recent a arătat că acest condiment are capacitatea de a scădea nivelul colesterolului „rău” şi de a stimula arderea grăsimilor. Pentru rezultate vizibile, nutriţioniştii recomandă o linguriţă de scorţişoară pe zi. Această cantitate nu trebuie depăşită, deoarece condimentul conţine cumarină, o substanţă chimică, ce atacă ficatul dacă este consumată în cantităţi mari.

2. Piperul negru - inclus în dieta zilnică, piperul negru are rolul de a stimula arderea grăsimilor și de a accelera metabolismul. Spre deosebire de ardeiul iute, acest condiment nu afectează mucoasele digestive dacă este consumat zilnic. Dieteticienii susţin că arderile sunt stimulate cu opt la sută mai mult dacă mâncăm alimentele condimentate cu piper. Este recomandată înghițirea a 3-4 boabe de piper înainte de fiecare masă sau ingerarea a 3-4 căni cu infuzie de piper pe zi. Specialiştii recomandă ca piperul să fie presărat proaspăt măcinat, deoarece praful îşi pierde proprietăţile de accelerare a metabolismului odată cu trecerea timpului.

3. Ardeiul iute este „prietenul” curelor de slăbire. „Ardeiul iute şi celelalte condimente picante, precum chili, wasabi sau tabasco, pot deveni aliatele noastre atunci când vrem să scăpăm de câteva kilograme în exces”, susţine medicul nutriţionist Mihaela Bilic. Condimentele iuţi au proprietatea de a stimula producţia de endorfine şi adrenalină în organism şi cresc rata arderilor cu 25 la sută timp de trei ore după masă, explică specialistul în nutriţie.

4. Ghimbirul - este recunoscut pentru reducerea poftei de mâncare dar în același timp are și o ușoară acțiune diuretică precum și efect laxativ. Ghimbirul întărește imunitatea, îmbunătățește starea pielii și curață organismul de toxine.

5. Boabele de muștar - grăbesc metabolismul cu 15 la sută în următoarele ore de după masă. Medicii spun că muştarul din comerţ este sărac în kilocalorii, aşa că poate fi folosit cu încredere, fără a ne teme de surplusul caloric. Mai mult, acesta nu conţine colesterol, ci doar urme de grăsimi vegetale şi între 25-32 la sută proteine.