-

Top 5 DIETE de vară cu care SLĂBEȘTI UȘOR și sănătos

Vara, o dată intrată în drepturi - și cât de bine a făcut-o! - ne e de folos și acelora dintre noi care vrem să dăm ușor și repede câteva kilograme jos. Câte unul pe zi, dacă se poate! Și se poate, dar acest gen de regimuri de slăbit, fiind restrictive, se vor ține numai pe durata a 3-4 zile, maxim o săptămână, ca să nu demineralizăm organismul și să cădem, cum zice românul, din lac în puț! Iată mai jos câteva diete rapide, care te pot ajuta să dai jos câteva kilograme și să încapi în rochițe ori să arăți excelent în costumul de baie.

1. Dieta de 3 zile cu fructe

În această perioadă fructele se găsesc din abundenţă şi, în afara faptului că o dietă cu fructe te ajută să slăbeşti, îţi şi revitalizează organismul care pe perioada iernii a avut parte de o alimentaţie greoaie. În cazul în care te-ai decis să începi o dietă cu fructe, poţi alege varianta de 3 zile, în care trebuie să consumi doar acelaşi sortiment de fructe, fără alt aliment, şi să renunţi la consumul de cafea, cola sau băuturi acidulate. În aceste 3 zile vor fi eliminate toate toxinele din organism. Cele mai recomandate fructe pentru o astfel de dietă sunt cele de sezon: căpșune, cireșe, vișine, fructe de pădure, pepene roșu, mere verzi (acrișoare), dar și struguri sau banane, portocale sau grepfrut.

2. Dieta de 7 zile cu fructe 

Dacă dieta cu fructe de 3 zile ţi se pare greu de ţinut, fiindcă nu ai voie să mănânci decât fructe, atunci poţi opta pentru dieta cu fructe de o săptămână, în care ai voie să consumi şi alte alimente. În această perioadă ai posibilitatea să slăbești 5-7 kilograme, ceea ce nu ar fi rău deloc! În cadrul acestei diete poţi consuma mai multe sortimente de fructe (în special dintre acelea citate mai sus), precum și alte alimente, conform algoritmului de mai jos:

Micul dejun: o ceaşcă de cafea fără zahăr, 100 de grame de biscuiţi dietetici, 250 de grame de fructe de sezon, la alegere

Prânz: o porţie de supă de legume, 200 de grame de friptură de vită sau de pui la grătar, 250 de grame de fructe la alegere

Cină: o porţie de orez cu legume, alternativ cu o porţie de peşte slab la cuptor, un iaurt natural mic, 250 grame de fructe la alegere.

3. Dieta cu căpşuni

Dieta cu căpşuni are rezultate formidabile în detoxiferea organismului. De asemenea, îmbunătăţeşte digestia, creşte imunitatea şi te ajută să dai jos 2-3 kilograme. Aceste fructe sunt o sursă excelentă de potasiu, fier, magneziu, Omega-3, vitamina K, vitamina C (în procent mai mare decât portocalele) şi antioxidanţi. Iată și planul zilnic de dietă (cu specificarea că și aceasta trebuie ținută doar 5-7 zile). Poți slăbi 4-5 kilograme și, în același timp, ai șansa să cureți orgnismul de toxine.

Micul dejun: un ou fiert tare, o felie de şuncă slabă sau piept de pui fiert şi un shake preparat din lapte degresat şi opt căpşuni mari

Prânz: o porţie de supă-cremă de legume, ciuperci sau roşii, un piept de curcan la grătar şi un castron plin cu căpşuni proaspete.

Cină: o salată de fructe de sezon în care sunt incluse bineînţeles şi căpşunile, iar o dată la două zile poţi să mănânci şi file de peşte slab la grătar.

Dacă simţi nevoia unei gustări între mese poţi mânca iaurturi degresate în care pui trei sau patru căpşuni pasate sau ceaiuri de căpşuni.

4. Dieta cu cireşe

Conţinutul bogat de apă (70%) din cireşe ne permite să mâncăm orice cantitate fără a ne îngrăşa. În plus, cireşele mai conţin şi vitamine, B1, B2 şi B6, care asigură organismului energia de care are nevoie.
Cura cu cireşe se ţine trei săptămâni, crescând progresiv cantitatea, de la 100 grame zilnic la 500 de grame. Cireşele se consumă dimineaţa, pe stomacul gol, fără a mai mânca altceva până la prânz. Când ai ajuns la cantitatea de 300 de grame pe zi, aceasta va fi împărţită în trei prize, pe care le consumi pe rând. Pentru ca dieta să dea rezultatele dorite, în timpul curei trebuie să mănânci numai preparate uşoare, atât la prânz, cât şi la cină. De asemenea, în această perioadă nu ai voie să consumi zahăr, grăsimi şi alcool. 

5. Dieta exclusivă cu cireşe

Spre deosebire de dieta mai puțin severă prezentată mai sus, aceasta este restrictivă și se recomandă să fie ținută doar 3-4 zile, dar garantează că vei pierde câte un kilogram pe zi. Timp de trei sau patru zile pe săptămână vei mânca cireşe, aproximativ trei sau patru kilograme pe zi, fără alte alimente, doar apă minerală între mese. În restul zilelor de dietă din cursul săptămânii este permis consumul de proteine (carne de pui sau peşte), glucide (alte fructe dulci), dar şi lipide (peşte, ulei de măsline). Această dietă poate fi reluată în fiecare săptămână, căci oricum sezonul cireşelor este foarte scurt.