-

Dieta bogată în antioxidanţi este benefică împotriva diabetului

Există un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 în cazul persoanelor mai în vârstă, obeze, a celor care au un istoric familial de diabet zaharat, sau nu fac exerciții fizice. Cu diabet zaharat de tip 2, corpul tău, fie rezistă efectelor insulinei-un hormon care reglează circulația zahărului din organism-sau nu produce suficientă insulină pentru a menține un nivel normal de glucoză.

Diabetul de tip 2 constă dintr-o serie de disfuncții caracterizate prin hiperglicemie. De-a lungul timpului, un nivel crescut de glucoză în sânge poate duce la probleme grave cu inima, ochii, rinichii, nervii, gingiile și dinții.

Având prediabet crește, de asemenea, riscul. Prediabetul înseamnă că glicemia este mai mare decât în mod normal, dar nu suficient de mare pentru a fi numit diabet zaharat. (PM)

O dietă bogată în antioxidanţi (fructe, legume, ceai, ciocolată neagră) reduce riscul apariţiei diabetului de tip 2, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Inserm şi publicat în revista medicală Diabetologia.

Mai multe studii ştiinţifice au arătat deja rolul protector al unei alimentaţii bogate în fructe şi legume împotriva riscului de cancer şi a bolilor cardiovasculre, prin prevenirea formării radicalilor liberi, atât de dăunători pentru celulele corpului. Noile studii, efectuate de o echipă de cercetători francezi de la Inserm (echipa Générations et Santé, Centrul de Cercetare în Epidemiologie și Sănătate a Populației, din Villejuif), relevă faptul că un consum de antioxidanţi este asociat cu riscul apariţiei diabetului de tip 2.

Morcovii, caisele sau cartofii dulci furnizează organismului betacaroten, roşiile sunt bogate în licopen, legumele verzi (varză, spanac, mazăre, avocado) au un conţinut ridicat de luteină şi zeaxanină. Alţi antioxidanţi provin vitamine, în special vitamina E (care se găseşte în uleiul de rapiţă, în seminţele oleaginoase, în peştele uleios) sau viamina C (din citrice, ardei, pătrunjel) sau chiar flavonoide (din ciocolată neagră). 

Pentru studiu, cercetătorii au monitorizat 64.223 de femei din Franţa, cu vârste curpinse între 45 şi 65 de ani, toate fără diabet şi boli cardiovasculare. Potrivit studiului, dieta lor a fost evaluată individual, printr-un chestionar care conţinea peste 200 de alimente, în funcţie de scorul lor de „capacitate antioxidantă”.

Cafeaua a fost exclusă din studiu. Băutura ar fi putut masca efectul antioxidanţilor din dietă, din cauza concentraţiei sale anioxidante asociate deja cu un risc mai scăzut de diabet de tip 2.

Conform rezultatelor, consumul de alimente bogate în antioxidanţi (ciocolată neagră, ceai, nuci, prune, afine, căpşuni, alune) au redus riscul apariţiei diabetului zaharat.Femeile cu cele mai mari scoruri antioxidante au fost cu 27% mai puţin susceptibile de a avea diabet decât cele cu scoruri mai mici, indiferent de indicele de masă corporală (IMC) pe care îl aveau.

Cele mai benefice alimente antioxidante au fost fructele şi legumele, ceaiul şi vinul roşu, consmate în cantităţi moderate.

În plus faţă de proprietăţile anti-îmbrânire ale anioxidanţilor, aceste molecule pot avea un efect benefic asupra sensibilităţii la insulină, spun cercetătorii, care doresc să confirme această ipoteză şi prin alte studii.

Diabetul se caracterizează prin niveluri prea mari ale zahărului în sânge. Presoanele diabetice sau cu un risc crescut de a dezvolta această boală sunt invitate să urmeze un stil de viaţă sănătos, o dietă adecvată şi să efectueze activitate fizică. În ce priveşte fructele, se recomandă creşterea consumului lor. Nutriţioniştii recomandă fructele bogate în antioxidanţi pentru a preveni riscul de diabet.

Un studiu publicat în urmă cu câtiva ani în BMJ (British Medical Journal) arată că un consum de cinci fructe pe săptămână reduce riscul apariţiei diabetului de tip 2 cu 19% şi trei fructe consumate săptămânal scade riscul apariţiei acestei boli cu 11% . Cercetătorii au identificat cele mai bune fructe care reduc riscul apariţiei diabetului zaharat: strugurii (cu 12%) merele şi perele (17%), prunele (11%), grapefruitul (7%), afinele (7%) şi bananele (5%).

Sursa: rador.ro

Articole înrudite