-

Alimentele care nu îngraşă NICIODATĂ

Mulţi dintre noi avem concepţia eronată că orice înghiţim, cu excepţia apei, se şi depune... în realitate însă lucrurile nu stau tocmai aşa.

Există o întreagă listă de alimente pe care le poți consuma în orice cantitate, pentru că sunt sățioase, sunt o sursă importantă de fibre și au calorii negative. Specialiştii susţin că acestea nu îngraşă niciodată, atâta timp cât sunt consumate în stare pură şi nu fac parte din alte combinaţii gastronomice.

Alimentele cu calorii negative sunt acele alimente care necesită mai multe calorii pentru procesare decât propriul conţinut caloric. Consumarea alimentelor cu calorii negative supune organismul unui efort suplimentar şi unui consum energetic crescut în procesul de descompunere şi digerare, astfel încât numărul caloriilor consumate de organism este mai mare decât numărul celor asimilate.

Alimentele cu calorii negative prezintă marele avantaj că ajută în mod natural la arderea grăsimilor; aşadar, cu cât meniul este mai bogat în aceste alimente cu atât se pierd mai multe kilograme. Spre exemplu, o portocală poate conţine 50 de calorii; după consumare, organismul are nevoie de mai mult de 50 de calorii pentru a absorbi şi a digera nutrienţii şi vitaminele din portocală. Pe parcursul procesului, se ard mai multe calorii, beneficiindu-se astfel de efectul de calorie negativă.

Iată o listă cu alimentele pe care le poți consuma fără a te preocupa de numărul caloriilor:

Țelina

Conține 95% apă, are efect diuretic și te ajută la detoxifierea organismului, dar și în curele de slăbire.

Vânăta

Poți consuma vânătă fără probleme, dacă nu folosești ulei. O porție de vinete la grătar conține doar 24 de kcal.

Portocale, grapefruit și mandarine

Dacă vrei să slăbești, atunci nu ar trebui să consumi o mare cantitate de fructe. Citricele fac excepție de la această regulă. Conțin vitamina C, fibre și flavonoide care te vor sătura și vor accelera digestia, îmbiunătățind totodată și funcția ficatului.

Află care este sfatul medicului!

Zucchini

Sunt un mod excepțional de a echilibra proporția de sare-apă din organism. Totodată, acestia susține tractul intestinal. O porție de zuchinni, preparată fără ulei, conține 42 de calorii.

Castraveți

Leguma care nu ar trebui să lipsească din nicio cură de slăbire este castravetele. Reduce balonarea și te ajută în procesul de slăbire.

Sfecla

O porție medie de sfeclă conține 40 de calorii. Este o legumă bogată în nutrienți și mangan, care reduce nivelul grăsimii din sânge.

Ouă

Poți consuma ouă la orice oră, fără să te îngrași. Cele fierte au cele mai puține calorii.

Merele și prunele

Merele oferă senzația de sațietate și îți va regla digestia, de aceea este indicat să consumi unul pe zi. Și prunele sunt excelente, fiind bogate în vitamina C și potasiu. În plus, ajută la sănătatea cardiovasculară.

Şi lista acestora poate continua cu: ananas, sparanghel, andive, morcovi, brocoli, varză, conopidă, lăptuci, spanac.

Articole înrudite

  • 10 "alimente-pilon" pentru susţinerea şi întărirea imunităţii

    Într-o lume “copleşită” de pandemia de coronavirus, imunitatea ar trebui să reprezinte o prioritate pentru noi toţi, mai ales dacă ţinem cont de faptul că o imunitate bună, împreună cu măsurile de protecţie atât de mult mediatizate, sunt singurele bariere în calea unei posibile contaminări.

  • 10 alimente ce contribuie la sănătatea ochilor

    Oamenii sunt tentați să creadă că diminuarea progresivă a calității văzului este un proces inevitabil, fiind parte din modificările prin care trece organismul odată cu înaintarea în vârstă. Adevărul este acela că un stil de viață sănătos poate să încetinească acest proces și să reducă în mod considerabil riscul apariției bolilor asociate văzului.

  • Coşul zilnic se scumpeşte

    În plină pandemie de coronavirus, românii încep să constate că multe din produsele alimentare încep să se scumpească.

  • ANPC propune plafonarea prețurilor produselor de strictă necesitate

    În contextul pandemiei declanșate de noul coronavirus și a decretării stării de urgență pe întreg teritoriul României, există o creștere substanțială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piață, în condițiile în care oferta este în limite normale sau chiar mai redusă decât în mod uzual.

  • Usturoiul e greu de găsit, cartofii s-au scumpit

    Românii au profitat şi de sfârşitul de săptămână ca să îşi facă provizii. În pieţele Capitalei se fac dezinfecţii periodice, iar precupeţii poartă mănuşi de unică folosinţă.