-

Pilula de sanatate

Datorită negocierilor în cadrul cărora a fost decisă reluarea negocierii contractului colectiv de muncă, Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' a decis suspendarea pichetării Ministerului Sănătăţii stabilită pentru data de 12 octombrie.

CNAS a reglementat situaţia financiară a centrelor de permanenţă din toată ţara, iar gărzile efectuate de medici la aceste centre vor fi plătite până la finalul acestei săptămâni.

Tumorile cerebrale se pot diagnostica mai ușor decât în trecut, iar metodele de tratament care își dovedesc eficacitatea (în funcție de datele specifice fiecărei tumori) sunt: radioterapia, chimioterapia și intervenția chirurgicală.

Pagina 4 din 258