Ascultă Radio Antena Satelor Live

Reguli privind decontarea tratamentului medical într-un stat UE

Persoanele asigurate in sistemul de sanatate obligatoriu din Romania, care se deplasează intr-un alt stat din UE, pot beneficia de rambursarea contravalorii serviciilor medicale, a medicamentelor si dispozitivelor medicale, conform unei Hotarari de Guvern.

24 Iulie 2015, 06:51

Rambursarea se va realiza la nivelul tarifelor din Romania si nu va depasi contravaloarea in lei a serviciilor achitate de asigurat

Astfel, România va transpune, cu o întârziere de 6 luni, Directiva Europeană 24 din 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor astfel încât pacienţii români asiguraţi se vor putea trata în alte state membre ale Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, “la sfârşitul lunii ianuarie, Comisia a declanşat o acţiune de infringement de necomunicare, deci nu pentru modalitatea de transpunere, alături de alte 12 state din Uniune. După ce România a transmis răspunsul şi a transpus Directiva, Comisia va fi notificată, iar acţiunea de infringement cel mai probabil va fi clasată.

“Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate judeţene vor putea face rambursarea costurilor pentru asiguraţii care se tratează în state membre ale Uniunii Europene. Ministerul Sănătăţii va continua să deruleze politici de investiţii şi dezvoltare, astfel încât asiguraţii din România să beneficieze de aceleaşi condiţii de tratament cu cele din Uniunea Europeană. De asemenea şi pacienţii din Uniunea Europeană se vor putea trata în România”, a subliniat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

În unele cazuri, pentru a beneficia de asistență medicală transfrontalieră pacienţii români vor trebui să obţină o autorizare prealabilă eliberată de casele judeţene

“Potrivit Hotărârii aprobate de Executiv, tipurile de asistenţă medicală pentru care se impune autorizarea prealabilă în vederea rambursării costurilor sunt: PET-CT (tomografie cu emisie de pozitroni) în regim ambulatoriu, servicii medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare continuă şi spitalizare mai mare de 24 de ore pentru următoarele tipuri de tratament (implant sau înlocuire de defibrilator cardiac, endoprotezare articulară tumorală, implant segmentar de coloană, bypass coronarian cu/fără investigaţii cardiace invazive și naşterea), medicamente în tratamentul ambulatoriu, pentru care este necesară aprobarea comisiilor de experţi de la nivelul CNAS.

Citeste continuarea pe ziarulunirea.ro

Excedent de rezerve de sânge în judeţul Vrancea
Pilula de sanatate 11 Aprilie 2024, 18:41

Excedent de rezerve de sânge în judeţul Vrancea

Este nevoie, la nivel naţional, de sânge din anumite grupe, în special cele cu RH negativ, care sunt şi destul de rare....

Excedent de rezerve de sânge în judeţul Vrancea
Primii pași în îngrijirea dentară - Prima vizita la stomatolog pentru copilul tău
Pilula de sanatate 11 Aprilie 2024, 13:31

Primii pași în îngrijirea dentară - Prima vizita la stomatolog pentru copilul tău

Siguranța și sănătatea copiilor noștri sunt preocupări primordiale pentru orice părinte. În acest context, îngrijirea...

Primii pași în îngrijirea dentară - Prima vizita la stomatolog pentru copilul tău
A fost identificată peptida prezentă în gluten și responsabilă de boala celiacă
Pilula de sanatate 03 Aprilie 2024, 00:55

A fost identificată peptida prezentă în gluten și responsabilă de boala celiacă

A fost identificată peptida prezentă în gluten și responsabilă de boala celiacă. Și mai bine, a fost descoperită o enzimă...

A fost identificată peptida prezentă în gluten și responsabilă de boala celiacă
Vaslui: Bărbat cu arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curte
Pilula de sanatate 02 Aprilie 2024, 20:07

Vaslui: Bărbat cu arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curte

Un bărbat a suferit arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curtea locuinţei sale din comuna...

Vaslui: Bărbat cu arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curte
Rujeola, una dintre cele mai contagioase boli globale
Pilula de sanatate 01 Aprilie 2024, 17:33

Rujeola, una dintre cele mai contagioase boli globale

Rujeola, o boală infecțioasă cauzată de virusul rujeolic, este recunoscută ca fiind una dintre cele mai contagioase boli din...

Rujeola, una dintre cele mai contagioase boli globale
Iată cum să dormi mai bine în timpul menopauzei
Pilula de sanatate 29 Martie 2024, 21:59

Iată cum să dormi mai bine în timpul menopauzei

La menopauză, poate deveni dificil pentru unele femei să adoarmă. Iată câteva sfaturile ei despre cum să reveniți la un somn...

Iată cum să dormi mai bine în timpul menopauzei
Acest fenomen biologic din organism ar putea face ca unele persoane să dezvolte boala Alzheimer
Pilula de sanatate 26 Martie 2024, 21:51

Acest fenomen biologic din organism ar putea face ca unele persoane să dezvolte boala Alzheimer

Un studiu publicat pe 15 noiembrie 2023 în revista medicală GLIA sugerează că o mutație genetică ar putea crește riscul de a...

Acest fenomen biologic din organism ar putea face ca unele persoane să dezvolte boala Alzheimer
Purpura: pete roșii pe piele, ce se întâmplă?
Pilula de sanatate 22 Martie 2024, 21:34

Purpura: pete roșii pe piele, ce se întâmplă?

Purpura este rar discutată. Nu este o boală, ci un simptom care poate fi cauzat de diverse afecțiuni. Cum putem recunoaște...

Purpura: pete roșii pe piele, ce se întâmplă?