-

50% dintre copiii cu autism pot fi recuperați prin terapie specializată

ATCA subliniaza importanța diagnosticării copiilor cu tulburări de autism la o vârstă cât mai fragedă pentru a le crește șansele de recuperare.
Bazându-se pe studii internaționale, specialiștii ATCA afirmă că, în prezent, diagnosticulpentru tulburări din spectrul autist (TSA) poate fi stabilit după 18 – 24 luni, însă semne pot fi observate încă de la 10 luni – 1 an.

Recuperarea terapeutică cu cele mai bune rezultate dovedite științific este ABA (Applied Behavior Analysis). Succesul acesteia depinde de patru factori majori: nivelul de gravitate al afecțiunii, vârsta copilului la intrarea în program,gradul de implicare al familiei,experiența echipei de terapeuți și a coordonatorului care lucrează cu cel mic.

“Specialiștii noștri sunt implicați activ în acțiuni de informare și conștientizare a importanței diagnosticării precoce astfel încât copiii să fie integrați cât mai devreme în procesul de terapie. Șansele recuperării cresc semnificativ atunci când terapia începe de la cea mai fragedă vârstă”, a declarat Anca Dumitrescu, președinte ATCA și primul specialist român acreditat internațional în terapia ABA.

Rezultatele altor cercetări internaționale în urma aplicării ABA în cazul copiilor cu tulburare de spectru autist arată că dacă terapia este începută la vârstă foarte mică (2 ani, sau chiar mai devreme), este intensivă (20-30 de ore/săptămânal) și de desfășoară fără întrerupere timp de minim 2 ani:

- 20 – 30% vor fi complet independenți, iar simptomele autismului dispar;
- 20 – 30% vor fi independenți și vor avea o viață normală, dar vor necesita îndrumare și consiliere deoarece vor avea oarecare dificultăți de adaptare la diferite situații sociale, comportamente ciudate, dificultăți de comunicare și menținere a relațiilor cu ceilalți;
- 50% dintre copiii cu autism vor deveni adulți care au nevoie de suport din partea
familiei.

Programul de terapie variază între 2 ore și 6-8 ore/zi în funcție de nivelul de gravitate al afecțiunii.

“Până la diagnosticarea de către un specialist, părinții joacă un rol esențial în identificarea timpurie a oricărui semn de tulburare de spectru autist. La primele suspiciuni, adulții trebuie să continue să țină sub observație copilul pentru a vedea dacă sunt cumulați anumiți factori, iar dacă răspunsul este pozitiv, este indicat să meargă cu cel mic la un centru specializat pentru diagnosticare. Dacă în urma respectivei evaluări copilul este diagnosticatca suferind de autism, se va începe programul de recuperare, iar familia trebuie să continue să stimuleze abilitățile dezvoltate de cel mic în cadrul terapiei”, a adăugat terapeutul Anca Dumitrescu.

În România nu există un raport la nivel național privind numărul copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist, dar estimările avansează că există peste 30.000 de minori care intră în această categorie. La nivel mondial, cel mai recent studiu privind această tulburare arată că unuldin 68 de copii are autism.

Tulburarea este mai des întâlnită la băieți (1 din 46), doar una din 84 de fete suferind de autism.

Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neuro-psihică,tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări neuro-psihice și de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste (TSA). Termenul ”spectru” reflectă gama dificultăților și particularităților tulburărilor de tip autist: dificultăți de dezvoltare a abilităților sociale, a limbajului receptiv și expresiv, comportamente repetitive, stereotipii care se manifestă diferit de la un copil la altul. Autismul are mai multe forme de manifestare cauzate de combinații diferite între factorii genetici și cei externi, de mediu. Însă cauzele specifice rămân încă necunoscute.


***Despre ATCA

Înființată în 2008, ATCA - Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată a devenit un standard profesional prin rezultatele remarcabile în programele de intervenție pentru copiii cu tulburări comportamentale și din spectrul autist și s-a specializat în domeniul de formare a terapeuților ABA (Applied Behavior Analysis) din România. MISIUNEA ATCA este de a sprijini prin terapie specializată (1:1) recuperarea copiilor care suferă de tulburări comportamentale de nivel mediu (ADHD și ADD) sau sever (Autism) și de a oferi cursuri de formare, metodologii și instrumente actuale, dovedite științific ca fiind cele mai eficiente în îndrumarea și managementul tulburărilor de comportament. Cursurile de formare se adreseazătuturorcelorimplicațiîndezvoltareacopiiloratipici: părinți, profesori, educatorișiterapeuți.

 

Articole înrudite