Ascultă Radio Antena Satelor Live

Judeţul Giurgiu are cel mai mare deficit de medici din ţară

Judeţul Giurgiu are cel mai mare deficit de medici din ţară, potrivit statisticilor. O situaţie specială este la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

24 Iulie 2018, 06:05

Aici, mai puţin de jumătate dintre posturi sunt ocupate de medici specialişti. Pacienţii sunt obligaţi să aştepte ore întregi pentru o consultaţie, iar medicii fac faţă cu greu situaţiei. Conducerea spitalului a fost obligată să ia măsuri imediate.

Gărzi epuizante, cu medici puţini şi intervenţii din ce în ce mai multe, care cresc timpul de aşteptare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Giurgiu se confruntă cu un deficit uriaş de medici, iar situaţia trenează de ani buni. Lipsa specialiştilor se resimte în specialităţi precum terapia intensivă, pediatria, chirurgia, neurologia, dar cea mai gravă situaţie este la urgenţe. Aici, din cele 11 posturi prevăzute în organigramă, doar cinci sunt ocupate de specialişti. Din această cauză pacienţii sunt nevoiţi să aştepte cu orele pentru a fi consultaţi.

Practic, din cele 158 de posturi de medici, doar 80 sunt ocupate de specialişti, iar 20 de rezidenţi. Pentru atragerea medicilor au fost create o serie de facilităţi, cum ar fi decontarea navetei şi asigurarea de locuinţe de serviciu.

RADOR

foto: http://www.giurgiuveanul.ro

Milioane de cazuri de cancer la nivel mondial sunt asociate unor cauze ce pot fi evitate
Pilula de sanatate 04 Februarie 2026, 11:02

Milioane de cazuri de cancer la nivel mondial sunt asociate unor cauze ce pot fi evitate

O analiză amplă a datelor din 2022 indică faptul că o parte semnificativă a cazurilor de cancer la nivel mondial este...

Milioane de cazuri de cancer la nivel mondial sunt asociate unor cauze ce pot fi evitate
De ce nu trebuie să scazi febra imediat cum a apărut. Care este explicația medicilor
Pilula de sanatate 20 Ianuarie 2026, 13:12

De ce nu trebuie să scazi febra imediat cum a apărut. Care este explicația medicilor

Sezonul virozelor aduce cu sine o avalanșă de cazuri în care tratamentul administrat acasă face mai mult rău decât bine,...

De ce nu trebuie să scazi febra imediat cum a apărut. Care este explicația medicilor
Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă
Pilula de sanatate 12 Ianuarie 2026, 08:52

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă

Specialiștii în sănătate publică lansează un apel urgent către categoriile vulnerabile de populație, subliniind importanța...

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de protecție pentru persoanele cu risc de boală severă
Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune
Pilula de sanatate 11 Ianuarie 2026, 10:33

Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune

Într-o eră dominată de tehnologie și muncă de birou, inima umană se confruntă cu o provocare fără precedent numită...

Legătura directă dintre statul prelungit pe scaun și riscul de hipertensiune
Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată
Pilula de sanatate 23 Decembrie 2025, 16:17

Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată

Masa de sărbători poate deveni ușor o capcană a exceselor, mai ales când pe masă se adună multe feluri și porții mari, iar...

Atenție la excesele alimentare: Sfaturi pentru o masă de sărbători echilibrată
Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă
Pilula de sanatate 18 Decembrie 2025, 09:41

Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă

Sistemele medicale din mai multe țări europene se confruntă cu o presiune critică în această iarnă, pe fondul unei propagări...

Virusul gripal se extinde mai devreme decât în mod obișnuit în această iarnă
Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică
Pilula de sanatate 17 Decembrie 2025, 13:23

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică

Cercetătorii au pus capăt speculațiilor privind natura sindromului de oboseală cronică, demonstrând prin analize complexe că...

Oboseala cronică este o boală fizică reală și nu o problemă psihică
Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală
Pilula de sanatate 17 Decembrie 2025, 10:01

Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală

Creșterea accelerată a cazurilor de gripă din ultimele zile readuce în prim-plan importanța vaccinării antigripale, ca măsură...

Peste 3.000 de cazuri de gripă într-o singură săptămână în toată țara. Medicii recomandă vaccinarea antigripală