Ascultă Radio Antena Satelor Live

FACTORI DE RISC, în BOLILE INIMII. Cum poți să te aperi de ei

Evoluţia fără precedent a medicinii a făcut ca un pacient să poată trăi azi în lipsa celui mai important organ al corpului omenesc, inima, aceasta fiind înlocuită de o pompă mecanică.

07 August 2018, 14:38

Desigur, e o rezolvare de moment şi nu la îndemâna oricui. Dar până la asemenea soluţii extreme, există numeroase alte elemente de care se poate ţine seama pentru a duce o viaţă departe de astfel de griji. Ne sunt de ajuns cele obişnuite, pe care nu le putem controla, însă numeroase altele sunt în puterea noastră. Doamna dr. Monica Măgherușan, Medic primar cardiolog în cadrul Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca mărturiseşte nu numai cu sfaturile profesionale, adresate pacienţilor, ci şi cu exemplul personal, că sănătatea, buna dispoziţie şi bucuria de a trăi frumos sunt interdependente şi le putem influenţa.

Fericirea pare greu de atins, doamna doctor şi în popor, necazurile sunt văzute drept cauze ale bolilor inimii. Cum facem să rupem această legătură?

Dr. Monica Măgherușan: Dacă dorim să fim bine dispuşi, ţine de noi, iar fericirea este o opţiune, în ultimă instanţă. Vrei să te trezeşti fericit, exersează. Admiră tot ce e frumos in jur soarele, norii, chiar si ploaia.

(...)

Varianta „copii mici-probleme mici, copii mari-probleme mari se aplică şi la partea materială a vieţii, când ai mai multe lucruri de care să te îngrijeşti. Dar cum putem îngriji inima?

Dr. Monica Măgherușan: De inimă te poţi îngriji foarte bine. De fapt, inima, ca orice organ, dar în mod special inima, trebuie sa o respecţi, pentru că ea te „serveşte” o viaţă întreagă, este alături de tine la bine, la rău, aşa că eşti obligat să fii alături de ea. Trebuie să ştii ce-i face bine. Suntem educaţi, ştim de existenţa factorilor de risc, dar îi respectăm noi oare? Cunoaştem nocivitatea factorilor de risc, că unii sunt nemodificabili, cel puţin aşa se spune, cum este cazul bolilor genetice, care, deocamdată nu sunt tratabile.

Terapia cu radon, în stațiunea unde mergea la tratament Regele Carol I. Ce trebuie să știi despre această terapie unică în lumeTerapia cu radon, în stațiunea unde mergea la tratament Regele Carol I. Ce trebuie să știi despre această terapie unică în lume

Rolul alimentației în imunitate. Camelia Munteanu, nutriționist: ”Deficiențele în micronutrienți afectează sever funcția imună”Rolul alimentației în imunitate. Camelia Munteanu, nutriționist: ”Deficiențele în micronutrienți afectează sever funcția imună”

Care sunt factorii de risc nemodificabili? Dacă eşti femeie, eşti mai protejată până la o anumită vârstă. Dacă eşti bărbat, în jurul vârstei de 40-50 de ani ai riscul mare de a suferi un infarct miocardic. Dar, aceşti factori de risc nemodificabili pot fi influenţaţi. Aşadar, dacă eu ştiu că provin dintr-o familie de cardiaci trebuie să am o grijă mai mare de mine: să fiu atent la ceea ce mănânc, am grijă să nu mă îngraş, să fac antrenament fizic, am grijă să nu mă stresez, deci pot să-mi influenţez bagajul genetic.

Din nou, dacă eşti femeie şi la o anumită vârstă , ai ajuns la menopauză, trebuie sa ai grijă mai mare în perioada respectivă la dietă, stil de viaţă, mişcare. Pentru că alimentaţia hipercalorică, dar şi o calitate proastă a hranei asociată cu sedentarismul sunt extrem de nocive pentru organism.

Apoi vin factorii de risc modificabili, de care clar suntem răspunzători. Iar aici este foarte important să știi care sunt acești factori de risc și cum poți să te aperi de ei. Este esențial să........................

Citește mai departe despre FACTORII DE RISC ÎN BOLILE INIMII

Obezitatea în rândul tinerilor: trebuie să motivăm și părinții!
Pilula de sanatate 21 Martie 2024, 18:12

Obezitatea în rândul tinerilor: trebuie să motivăm și părinții!

Obezitatea este în prezent un flagel mondial la care medicii nu au un răspuns simplu. Multifactorială, legată de aspecte...

Obezitatea în rândul tinerilor: trebuie să motivăm și părinții!
Chirurgi americani au transplantat un rinichi de porc la un pacient în viaţă, o premieră
Pilula de sanatate 21 Martie 2024, 17:21

Chirurgi americani au transplantat un rinichi de porc la un pacient în viaţă, o premieră

O echipă de chirurgi americani a transplantat rinichiul de la un porc modificat genetic la un pacient în viaţă, o premieră...

Chirurgi americani au transplantat un rinichi de porc la un pacient în viaţă, o premieră
O nouă metodă de depistare a diabetului, la femei
Pilula de sanatate 17 Martie 2024, 19:06

O nouă metodă de depistare a diabetului, la femei

Diabetul este o boală tăcută, care inițial nu prezintă niciun simptom, deoarece nivelul de zahăr din sânge crește lent și...

O nouă metodă de depistare a diabetului, la femei
Prevenția este mama înțelepciunii
Pilula de sanatate 15 Martie 2024, 18:17

Prevenția este mama înțelepciunii

Preventia, cunoscuta si sub numele de medicina preventiva sau profilaxie, consta in acele masuri luate pentru prevenirea...

Prevenția este mama înțelepciunii
Spania, ţara unde se iau cele mai multe somnifere din lume
Pilula de sanatate 15 Martie 2024, 10:00

Spania, ţara unde se iau cele mai multe somnifere din lume

Spania este prima ţară "de pe planetă" în ceea ce priveşte consumul de somnifere, ceea ce înseamnă că aproximativ 5 milioane...

Spania, ţara unde se iau cele mai multe somnifere din lume
Acoperirea vaccinală scade îngrijorător în România
Pilula de sanatate 15 Martie 2024, 09:51

Acoperirea vaccinală scade îngrijorător în România

Avertisment din partea specialiştilor: acoperirea vaccinală scade îngrijorător. Doar jumătate dintre copiii care au un an au...

Acoperirea vaccinală scade îngrijorător în România
Estetica dentara: Cum putem avea zâmbetul mult dorit
Pilula de sanatate 14 Martie 2024, 15:56

Estetica dentara: Cum putem avea zâmbetul mult dorit

Dinții albi și drepți au fost dintotdeauna un semn de vitalitate și frumusețe. Un zâmbet strălucitor ne face să arătăm mai...

Estetica dentara: Cum putem avea zâmbetul mult dorit
Sarcopenia, pierderea mușchilor odată cu vârsta
Pilula de sanatate 14 Martie 2024, 10:39

Sarcopenia, pierderea mușchilor odată cu vârsta

Sarcopenia este un sindrom definit de o reducere progresivă a masei musculare asociată cu îmbătrânirea, dar care poate fi...

Sarcopenia, pierderea mușchilor odată cu vârsta