-

Sfaturile medicilor epidemiologi pentru persoanele care pleacă în vacanță

În contextul numărului tot mai mare de infectări cu coronavirus, medicii ne recomandă să ținem cont de regulile de igienă și în vacanță.

Nu vă cazați în locuri neautorizate sau în hoteluri și pensiuni unde vedeți că regulile de prevenire a unor eventuale îmbolnăviri cu noul coronavirus nu sunt respectate.

Alegeţi întotdeauna hotelurile și pensiunile autorizate și evitați-le pe cele unde observați că există probleme privind curățenia în spațiile unde este servită masa sau în încăperile unde urmează să fiți cazați!

Este îndemnul medicilor epidemiologi pentru persoanele care pleacă, în această perioadă, în vacanță la mare sau la munte.

Mai mult, evitaţi zonele aglomerate și refuzați locurile unde vedeți că nu sunt respectate normele oficiale privind evitarea îmbolnăvirii cu noul coronavirus!

Un alt aspect deosebit de important este purtarea măştii sanitare, atât de către personalul din aceste unități hoteliere, dar și de către cei care se află cazați în aceste locuri.

Sursa: radio romania actualitati

Foto: pixabay

Articole înrudite