-

Legumele cu frunze verzi pot preveni apariţia ficatului gras

Obezitatea, alcoolul şi diabetul pot duce la apariţia ficatului gras. Acesta este principalul factor de risc pentru a dezvolta ciroza sau cancerul hepatic.

O echipă de cercetători din Suedia a constatat că un consum de verdeţuri şi legume cu frunze verzi protejează împotriva bolii de ficat gras.

Rezultatele studiului au fost publicate recent în revista Proceedings a Academiei Naţionale Americane de Ştiinţă (PNAS).

Ficatul nostru suferă în tăcere, dar cu consecinţe dramatice. Potrivit Centrului German pentru Diabet (DZD), fiecare al treiela adult din ţările industrializate este afectat de ficatul gras.

Adesea, boala rămâne nedetectată. Oboseala cronică, dificultatea de concentrare şi un sentiment de presiune în abdomen sunt semne care pot indica un ficat gras. Potrivit rezultatelor studiului echipei suedeze de cercetare, condusă de profesorul Mattias Carlström de la Institutul Karolinska, un consum de legume cu frunze verzi poate reduce riscul de steatoză hepatică (ficat gras).

Nitratul anorganic conținut în mod natural în frunzele verzi reduce acumularea de grăsimi în ficat. De asemenea, oamenii de ştiinţă au observat o reducere a tensiunii arteriale şi o îmbunătăţire a reglării zahărului din sânge.

Efectele vindecătoare ale legumelor cu frunze verzi sunt legate de reducerea stresului oxidativ. Acest lucru apare când se formează mai mulţi radicali liberi în organism.

„Noi credem că aceste boli sunt legate de mecanisme în care stresul oxidativ afectează semnalizarea de oxid nitric”, spus dr. Carlström.

Până acum, nimeni nu s-a concentrat pe nirtraţi. În opinia cercetătorilor suedezi, cheia sănătăţii ficatului este nitratul.

Oamenii de ştiinţă vor să efectueze un studiu clinic pentru a dovedi în mod clar că nitratul poate proteja împotriva bolii de ficat gras.

Cercetătorii suedezi ne sfătuiesc să consumăm mai multe legume cu frunze verzi. Potrivit lor, salata şi spanacul în special au un conţinut bogat în nitraţi.

„Cu aproximativ 200 de grame de legume cu frunze cu conţinut ridicat de nitraţi, consumate pe zi, pot fi atinse efectele de protecţie”, spune Carlström.

Unele studii anterioare au arătat deja că aportul zilnic de nitrați îmbunătățește metabolismul celular. Legumele care conțin cea mai mare cantitate de azot anorganic sunt spanacul, ţelina, rucola şi salata.

Înainte de a iniția orice fel de terapie, consultă medicul.

Sursa: rador

Articole înrudite