-

Vârsta la care oamenii sunt cei mai fericiţi

Oamenii sunt cei mai fericiţi la 70 de ani, deoarece odată cu vârsta încep să devină mai pozitivi. Cei mai puţin fericiţi sunt oamenii de vârstă mijlocie.

Nivelurile de stres şi furie sunt cele mai mari în cazul lor. Oamenii de ştiinţă de la Harvard Medical School au studiat modul în care oamenii observă schimbările prin semnale sociale şi modul în care emoţiile cresc sau scad cu vârsta.

Ei au desfăşurat un studiu cu participarea a 10.000 de persoane cu vârste cuprinse între 10 şi 85 de ani şi au analizat modul în care participanţii au perceput furia, frica şi fericirea în momentul în care au privit diverse fotografii.

„Cu vârsta, percepem furia şi teama din ce în ce mai puţin, iar fericirea – la acelaşi nivel. Astfel, cu timpul, oamenii văd totul mai pozitiv”, a precizat prof. Laura Germine din echipa de cercetători. Rezultatele sondajului, care este cel mai amplu de acest fel, au distins mai multe etape ale vieţii. În copilărie, abilitatea de a percepe emoţiile creşte.

Reacţia la furie este mai puternică în timpul pubertăţii. Momentul de vârf de percepere a emoţiilor este de aproximativ 30 de ani.

Apoi, capacitatea de a distinge schimbările subtile dintre frică şi furie se diminuează. „Este cunoscut faptul că odată cu vârsta, capacitatea de a decoda semnalele emoţionale se diminuează, în general, însă am constatat o foarte mică scădere a capacităţii de captare a nuanţelor fericirii.

O explicaţie clară în acest sens nu a fost găsită încă, o posibilitate fiind scăderea abilităţilor cognitive.

Rezultatele cercetării arată că, în general, oamenii percep situaţiile sociale mai pozitiv odată cu trecerea anilor, deoarece ignoră mai uşor persoanele furioase.

Sursa: rador.ro

Sursa foto: pixabay.com

Articole înrudite