-

Ciupercile protejează împotriva insuficienţei cognitive uşoare

Amatorii de ciuperci vor fi cu siguranţă bucuroşi să afle că hrana lor preferată este benefică pentru creier, indică rezultatele unui nou studiu. Detalii:

Cercetarea a fost efectuată de Colegiul de Medicină din cadrul National University of Singapore.

Autorii cercetării au constatat că la persoanele care consumă mai mult de două porţii de ciuperci pe săptămână, riscul de a dezvolta insuficienţă cognitivă uşoară este redus cu jumătate.

Deşi nu este clasificată ca o formă de demenţă, tulburarea menţionată este asociată cu un risc crescut de progresie spre boala neurodegenerativă.

În cadrul studiului, au fost testate şase tipuri ale acestei plante - ciuperci japoneze Shiitake, ciuperci stridie, ciuperci de câmp, ciuperci de iarnă, conservate şi uscate.

Ele au avut un efect benefic asupra prevenirii tulburărilor cognitive uşoare. Experţii cred că aceasta se datorează aminoacidului ergotioneină conţinut în ciuperci, cunoscut pentru proprietăţile sale puternice antioxidante şi anti-inflamatorii.

Cercetătorii amintesc că procesele inflamatorii joacă un rol important în boli cum ar fi demenţa.

Sursa: rador

Sursa foto: pixabay.com

Articole înrudite