-

Laptele crud diluat cu ceai regenerează organismul

Laptele crud este nectar pentru persoanele care depun efort fizic şi intelectual. Răcoritor, uşor, uleios, pur şi hrănitor, laptele participă la formarea ţesutului muscular, osos şi vindecă bolile stomacului.

Substanţele minerale, enzimele şi proteinele care se găsesc în lapte ajută la formarea factorilor de apărare a organismului împotriva diferiţilor microbi.

Prin efectul său diuretic, laptele crud curăţă rinichii şi tractul urinar. De asemenea, laptele fortifică şi redă strălucirea pielii, înlătură senzaţia de arsură a palmelor, picioarelor şi ochilor, curăţă sângele, activează digestia şi acţionează ca un tonic.

De aceea, laptele crud (de capră, oaie, bivoliţă sau vacă) este un aliment ideal pentru oamenii bolnavi. El restabileşte starea de sănătate şi ne ajută să trăim mai mult.

Îmbătrânirea prematură poate fi prevenită dacă introducem laptele în alimentaţia noastră zilnică, ajutând astfel corpul să se regenereze de la sine. În cazul vârstnicilor, laptele îi fereşte de inconvenientele care apar odată cu trecerea anilor.

Medicina tradiţională recomandă cura de lapte în următoarele afecţiuni: ulcer gastric şi duodenal, hiperaciditate, febră, constipaţie cronică, boli ale rinichilor şi vezicii urinare, dureri de cap, nevroze, depresii, umflarea mâinilor şi picioarelor, obezitate.

O reţetă indiană recomandă laptele dulce, proaspăt, nefiert, încălzit uşor, la temperatura corpului, care se diluează, în proporţii egale, cu ceai de mentă, muşetel, salvie sau lemnul domnului. Se mai poate adăuga şi o linguriţă de miere de albine.

Sursa: rador.ro

Foto: pixabay.com

Articole înrudite