Ascultă Radio Antena Satelor Live

Vârsta 40 + şi schimbările din viaţa femeilor. 5 lucruri cărora NU trebuie să le mai dai importanţă după această vârstă

Subconştientul femeii cunoaşte un prag psihologic critic în jurul vârstei de 40 de ani. Perioada este marcată de momente de nelinişte, de panică, de oboseală fizică, de schimbări forţate pe plan personal care pot culmina cu stări de depresie.

02 Decembrie 2016, 14:18

În general, femeile resimt această criză în momentul în care copiii încep să-şi ia zborul de acasă. O mamă devotată, care şi-a dăruit toată viaţa celorlalţi, în special copiilor, este foarte sensibilă şi vulnerabilă la aceste schimbări.

Sunt femei care încearcă exhaustiv să ţină timpul în loc, apelând la diferite trucuri pentru a-şi menţine tinereţea şi frumuseţea. Deşi aceste două aspecte pot fi recuperate, măcar în aparenţă, interiorul şi comfortul psihic se deteriorează inevitabil, din păcate. În acel moment, ne dăm seama că suntem într-o schimbare continuă, nu ştim ce să facem şi suntem cuprinse de o nelinişte stranie.

Pentru a nu deveni "prizonierele frustării", psihologii ne sfătuiesc ca, în pragul crizei marcate de această vârstă, să încercăm să nu mai trăim în trecut şi să redevenim ceea ce am fost cândva.

În plus, există câteva lucruri cărora, dacă nu le veţi mai da importanţă, veţi face faţă cu brio crizei psihologice de la 40 de ani. Iată care sunt acestea:

1. Nu mai ţine cont de părerile celorlalţi!

Trebuie să conştientizezi că, la această varstă eşti suficient de matură să poţi lua decizii şi singură, fără ca alţi să îţi dicteze ce şi cum. Părerile celor din jur faţă de faptele tale sau faţă de hainele tale, contează mai puţin. Aproape deloc, dacă vreţi să vă fie bine…

2. Dacă ai ceva important de spus, nu te abţine!

În felul acesta vei scăpa de stresul constrângerii, care îţi va dăuna, în mod cert. Dacă în tinereţe tăceai, ca să fi politicoasă, acum trebuie să îţi spui părerea şi să îi infrunţi pe ceilalţi, ca să îţi asiguri un comfort pshihic de care ai atâta nevoie în această perioadă.

3. Trebuie să înţelegi că nimeni nu este perfect

Nu te strădui să fii perfectă, acasă, în intimitate sau la bucătărie! Nimeni nu este perfect şi, dacă din când în când, aşa-zisa ta imperfecţiune mai iese la iveală, gândeşte-te că e ceva normal, firesc, omenesc. Nu te delăsa, dar nici nu te stresa inutil!

4. Dacă ai greşit, nu este un capăt de ţară!

Din fiecare greşeală ai câte ceva de învăţat, chiar şi după 40 de ani! Trebuie să accepţi şi să înţelegi că orice problemă are o soluţie. Adevărata valoare a omului nu este data de suma greşelilor sale, ci de tot ceea ce face în această viaţă.

5. Combate oboseala cu un soi de nepăsare!

Odată cu trecerea anilor, îţi dai seama că nu poţi controla totul. Dar asta nu trebuie să fie o sursă de stres! Încearcă să depăşeşti problema cu relaxare! În ultimii 20 de ani ţi-ai tot făcut griji pentru serviciu, căsnicie, copii şi este normal să fi obosită. Combate oboseala cu un soi de nepăsare şi vei vedea viaţa într-o lumină nouă!

Îmbătrânirea pielii: 4 sfaturi antirid
Sfaturi pentru frumusete 25 Ianuarie 2024, 19:34

Îmbătrânirea pielii: 4 sfaturi antirid

Gama de creme antirid este în continuă expansiune, iar promisiunile făcute pentru a combate efectele îmbătrânirii sunt din ce...

Îmbătrânirea pielii: 4 sfaturi antirid
Estetică: acidul hialuronic nu mai este doar pentru umplerea ridurilor...
Sfaturi pentru frumusete 24 Ianuarie 2024, 19:32

Estetică: acidul hialuronic nu mai este doar pentru umplerea ridurilor...

Cândva rezervat pentru umplerea ridurilor, acidul hialuronic este acum din ce în ce mai mult folosit pentru remodelarea...

Estetică: acidul hialuronic nu mai este doar pentru umplerea ridurilor...
Ce ar trebui să facem pe măsură ce pielea noastră îmbătrânește?
Sfaturi pentru frumusete 23 Ianuarie 2024, 19:30

Ce ar trebui să facem pe măsură ce pielea noastră îmbătrânește?

Pielea noastră îmbătrânește ca și restul corpului și, ca și în cazul celorlalte părți ale corpului, trebuie să învățăm să...

Ce ar trebui să facem pe măsură ce pielea noastră îmbătrânește?
Combaterea ridurilor: peelinguri, lasere sau injecții?
Sfaturi pentru frumusete 22 Ianuarie 2024, 19:27

Combaterea ridurilor: peelinguri, lasere sau injecții?

Îmbătrânirea pielii începe treptat, de la sfârșitul adolescenței. Dar, după aceea, nu suntem cu toții egali. Ridurile apar...

Combaterea ridurilor: peelinguri, lasere sau injecții?
Bacteriile ar putea fi cauza ridurilor, potrivit unui studiu
Sfaturi pentru frumusete 21 Ianuarie 2024, 19:25

Bacteriile ar putea fi cauza ridurilor, potrivit unui studiu

Cercetătorii de la Center for Microbiome Innovation și L'Oréal Recherche et Innovation au descoperit că apariția ridurilor...

Bacteriile ar putea fi cauza ridurilor, potrivit unui studiu
Sărbătorirea frumuseții mâinilor
Sfaturi pentru frumusete 20 Ianuarie 2024, 19:22

Sărbătorirea frumuseții mâinilor

Frigul, soarele, produsele de uz casnic... mâinile tale au mulți dușmani. Cu puține glande sebacee, pielea este în mod...

Sărbătorirea frumuseții mâinilor
Unghii de oțel și mâini de catifea
Sfaturi pentru frumusete 19 Ianuarie 2024, 19:21

Unghii de oțel și mâini de catifea

La fel de fragile ca și fața, mâinile și unghiile au nevoie de o îngrijire regulată: iată un mic ghid pentru ca unghiile tale...

Unghii de oțel și mâini de catifea
Sunt unghiile false periculoase?
Sfaturi pentru frumusete 18 Ianuarie 2024, 19:18

Sunt unghiile false periculoase?

Există dezavantaje la unghiile false? Deterioră ele unghiile? Care sunt mai exact riscurile? Iată răspunsurile doctorului...

Sunt unghiile false periculoase?