Ascultă Radio Antena Satelor Live

Ghid de bune maniere. Cum alegem mărțișoarele și cum le dăruim

Bună ziua om bine educat și cu alese însușiri. Azi legăm cuvintele cu șnurul roșu-alb, ca ața de mărțișor ce îți împodobește pieptul, gâtul, încheietura mâinii. Știu că dis-de-dimineață numai despre asta auzi vorbindu-se, despre tradiția mărțișorului, semnificațiile lui, cine și cui îl oferă.

28 Februarie 2017, 23:15

Oare să-mi mai fi rămas și mie ceva de spus? Poate ceva aflat demult, în copilărie, de la bunică-mea și de la mama, alături de care învățasem a face mărțișoare.

A lucra nu doar șnurul, din mătase bicoloră răsucită, ci și obiectul în sine, căci – zicea bunică-mea – nu-i dar mai frumos pe lume decât acela de mâna ta migălit.
În satele Moldovei, de unde îmi erau părinții, fetele și femeile obișnuiau să pregătească mărțișoare, de la Dragobete până la zilele Dochiei. Lucrul și gândul lor dădea putere de talisman obiectului care urma să fie purtat în jurul gâtului, la încheietura mâinii sau agățat în piept. Dar și flăcăii ori chiar bărbații însurați comfecționau mărțișoare, migălindu-le singuri într-ascuns ori cerând ajutorul surorilor, măicuțelor, bunicilor. Valoarea lor nu era dată de prețul lor în piață, nici ce cât de ostentative erau, ci de dragostea pusă în fiecare obiect. Azi, nici timp, nici răbdare și nici pricepere, poate, nu mai avem pentru astfel de delicate munci. Dar piața e plină de mărțișoare... Și-atunci întrebi: ce se cuvine să alegi?
Mai întâi gândește-te ce reprezintă pentru tine persoana căreia vrei să-l dăruiești, pentru ca mesajul mărțișorului să nu fie deranjant sau derutant. Nu vei oferi inimioare unei colege de serviciu, nici mărțișoare cu personaje din desene animate. Femeii pe care o iubești, nu-i dăruiești un obiect care nu are o formă clară, dar poți alege inimi câte vrei, deși mai bine e să-i cumperi un mărțișor care să reprezinte un obiect care îi place sau care să-i aducă aminte de ceva ce numai voi doi știți. Mamei și soacrei ori vreunei mătuși le vei alege mici broșe cu flori, dar nu rățuște, fluturi, buburuze, pălării din tablă colorată. Și, în general, e bine să nu cumperi ceva ostentativ. Să nu fie nici foarte mare, nici din plastic, nici cu pietre de sticlă, cât pumnul de mari. Ai grijă să fie bine finisate, căci un mărțișor în care iubita sau soacra își agață bluza nu va lăsa cea mai plăcută amintire. Dacă nu știi ce să alegi, o floare ține loc de mărțișor!
Sunt minunate și obiectele din aur și argint, cu nestemate. Dar sunt atâtea alte prilejuri într-un an să le oferi... Mărțișorul trebuie să fie simplu, armonios, să-ți ducă gândul tău cu el. Să nu închei fără o vorbă despre cine și cui oferă. Copiii, părinților și bunicilor. Băieții, fetelor. Flăcăii, iubitelor. Bărbații însurați, nevestelor. Băieții le oferă colegelor de școală, bărbații, colegelor de serviciu. În Moldova și-n Bucovina, obiceiul e să primească și cei de parte masculină mărțișoare. Dar... atenție, nu orice fată ori femeie și nu oricărui flăcău sau bărbat. Copilele de școală dau mărțișoare băieților de vârsta lor. Fetișcanele, doar flăcăilor cu care sunt în vorbă. Cât despre femeile măritate, doar soților, taților și, eventual, fraților. Există un limbaj al mărțișoarelor pe care bine-ar fi să-l stăpâniți, cât ține ziua de azi.

Bune maniere 01 Februarie 2019, 17:16

A fi domn Vs. a fi Om

Are românul nostru o vorbă care mie tare mult îmi place. Zice el așa: Să fii domn e o-ntâmpare, să fii om e lucru mare. Și...

A fi domn Vs. a fi Om
Bune maniere 11 Decembrie 2018, 06:14

Când te uiți în ochii celuilalt?

Azi mi-ar plăcea să vă privesc în ochi, vorbindu-vă, căci așa s-ar cuveni să facem, dacă am fi față în față. De ce spun asta?...

Când te uiți în ochii celuilalt?
Bune maniere 07 Noiembrie 2018, 22:04

Cum ne comportăm când... strănutăm

Ne reîntâlnim azi în miezul unei zile friguroase, prilej să vorbim despre... strănut. O temă de... sezon! Hap-ciu!... Ce v-am...

Cum ne comportăm când... strănutăm
Bune maniere 26 Februarie 2018, 22:01

Cum salutăm... pe ulița „satului planetar”

Bună ziua, căciulă, că stăpânu n-are gură! Ba... Bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat! Azi vom vorbi înainte de toate...

Cum salutăm... pe ulița „satului planetar”
Bune maniere 07 Ianuarie 2018, 09:12

Cum ne îmbrăcăm în casă și în afara ei

Vorbim azi despre îmbrăcămintea de casă, îmbrăcămintea de oraș, hainele de zi și cele de noapte, adică cele în care mergem la...

Cum ne îmbrăcăm în casă și în afara ei
Bune maniere 18 Iulie 2017, 08:04

Ghid de bune maniere. Cum ne îmbrăcăm în interiorul casei noastre, în funcție de orele zilei și de eveniment

Bună ziua om bine educat și cu alese însușiri. Azi vreau să vorbim despre îmbrăcămintea de casă, îmbrăcămintea de oraș,...

Ghid de bune maniere. Cum ne îmbrăcăm în interiorul casei noastre, în funcție de orele zilei și de eveniment
Bune maniere 18 Iulie 2017, 08:04

Ghid de bune maniere. Cum ne îmbrăcăm în interiorul casei noastre, în funcție de orele zilei și de eveniment

Bună ziua om bine educat și cu alese însușiri. Azi vreau să vorbim despre îmbrăcămintea de casă, îmbrăcămintea de oraș,...

Ghid de bune maniere. Cum ne îmbrăcăm în interiorul casei noastre, în funcție de orele zilei și de eveniment
Bune maniere 17 Iulie 2017, 04:26

Ghidul bunelor maniere. Cum ne comportăm pe stradă, de la aspect la atitudine

Pentru că, chiar dacă nu vom pleca departe, tot vom ieși la o plimbare pe lângă casă, azi vreau să vorbim despre cum ne...

Ghidul bunelor maniere. Cum ne comportăm pe stradă, de la aspect la atitudine