-

Cum ne îmbrăcăm în casă și în afara ei

Vorbim azi despre îmbrăcămintea de casă, îmbrăcămintea de oraș, hainele de zi și cele de noapte, adică cele în care mergem la culcare.

Și-o să încep cu o amintire. Una foarte veche. Cea a primului meu an de școală, când mama îmi pregătea, de cu seara, uniforma pentru a doua zi. Și nu doar uniforma.

Ci toate piesele de îmbrăcăminte pe care urma să le port, de la cele mai ascunse până la pardesiu sau paltonaș. Prima regulă pe care astfel am învățat-o a fost că în lume – chit că acea lume însemna clasa mea de școlari la vremea primelor bastonașe și cârlige -, trebuie să îmbraci haine curate, călcate și... bine mirositoare. Mă mai învăța mama că, la întoarcerea de la școală, trebuie să dezbrac toate hăinuțele acelea, să pun uniforma la loc pe umeraș, ciorapii și alte lucrușoare la spălat și să îmbrac haine de purtat în casă. Plecam la joacă... alte hăinuțe... Iar seara, când ne vâram în așternut, era musai să fim în pijama sau cămășuță de noapte. La fel, când venea vorba de somnul de după-amiază.
Păstrarea acestor reguli cu privire la hainele de oraș, hainele de purtat în casă și cele în care dormi ține și ea de bunele maniere. Continuând să purtăm în casă hainele elegante cu care mergem în oraș sau la serviciu, riscăm să le uzăm mai repede sau să le impregnăm cu mirosul de mâncare gătită. Schimbându-le, arătăm respect și față de noi, dar și față de aceia care ne vor fi alături la o nouă ieșire din căminul nostru. A nu te culca în hainele de zi e iarăși un semn de bună creștere, dar și de grijă față de bunurile noastre și de aspectul nostru.
Ar mai fi de spus că atunci când primim musafiri, se cuvine să avem iarăși grijă cum ne îmbrăcăm, pentru că, deși suntem între pereții propriei locuințe, nu trebuie să purtăm chiar orice. Zicând asta, mi-am adus aminte acum de o întâmplare care contrazice, unele dintre normele enunțate. Aflându-mă la Veneția, în căutarea Palatului în care au locuit Alecsandri și Elena Negri, am fost primită de Prințesa Murat, strănepoata lui Napoleon Bonaparte, care ocupă cu chirie un etaj. Prințesa era în haine de casă și papuci. Neprotocolar. Dar... i-am găsit scuze. Nu ar fi trebuit să vizităm și etajul pe care locuia. Luase o decizie de ultim moment să ne primească, totuși, pentru că ocupa chiar apartamentul lui Alecsandri. Deși n-a respectat un cod vestimentar, prințesa fusese generoasă și mai mult decât manierată deschizându-ne, fie și în ultima clipă, ușa alcovului său și trecând cu delicatețe peste toate posibilele diferențe și încălcări de coduri ale acelui moment.