-

Ghidul bunelor maniere. A fi domn Vs. a fi Om

Bună ziua om bine educat și cu alese însușiri. Are românul nostru o vorbă care mie tare mult îmi place. Zice el așa: Să fii domn e o-ntâmpare, să fii om e lucru mare. De-aceea astăzi vreau să vorbim despre... caracter și oamenii de caracter. Despre codul onoarei, politețe și omenie. Toate acestea... caracterizează... omul bine manierat căruia mă adresez în fiecare miez de zi.

Dar să vedem ce voiau să zică tata și bunicul prin vorba asta...
Mai întâi că, prin naștere sau printr-un concurs de împrejurări, oricine poată să ajungă să ocupe funcții și poziții înalte, în plan social, să-și etaleze bogăția sau rangul – dar fără omenie și caracter, aceia sunt adeseori mai prejos decât oamenii simpli care probează un caracter înalt. Știți cum se zice în armată? - funcția doboară gradul! Ei bine, mutatis mutandis, aici e valabilă vorba asta: omenia doboară domnia.
A fi om de caracter este același lucru cu a fi om de onoare. Sau de cuvânt. Sau... onest. Francezul îi zice chiar așa: L'Honnête homme. Concept care s-a cristalizat în veacul al XVIII-lea. Deja prezent la Montaigne, omul cinstit – pentru că aceasta e traducerea cea mai adecvată a sintagmei – ieșea în evidență mai puțin prin aspectul său fizic și mai degrabă prin manierele sale, însumând idealul unei epoci marcate de ordine, echilibru, clasicism. Galant și elegant, integru, loial. Așa era omul onest al unei Franțe ideale. Dar nu trebuia să-i lipsească nici inteligența – l'esprit, cum se zicea la Paris – curajul și generozitarea.
Nu știu de pe când să fie vorba noastră românească despre domni și oameni de caracter. Noi nu am avut gânditori care să așeze în file de carte conceptele curate ale țăranului român. Cuvântul dat și ținut până la capăt. Ajutorul dat celui slab sau în nevoie. Respectul față de bătrâni și vorba lor. Recunoașterea greșelilor și îndreptarea lor. Dacă omul onest de la curtea Franței nu greșea niciodată – sau n-ar fi trebuit să o facă -, omul de omenie din satul românesc era... ca tot ce-i omenesc... și supus greșelii. Însă recunoașterea și îndreptarea unei erori de judecată și a faptei ce i-a urmat te ridica din tină și te reașeza în rândul celor cinstiți de societate.
Omul de omenie respectă un cod al onoarei, iar la români codul acesta dintotdeauna s-a suprapus peste cele zece porunci, adăugând interdicțiilor din Vechiul Testament câteva noi îndemnuri: să fii bun, generos, cu respect față de semeni; să fii om de cuvânt; să fii loial și să mergi mereu pe drumul cel drept.
Omul de caracter, omul de omenie va fi întotdeauna și un om manierat – cu sau fără ranguri sociale ori averi.