-

Ghidul bunelor maniere. Din nou despre salut prin strângerea de mână

Bună ziua om bine educat și cu alese însușiri. Azi vom vorbi din nou despre salut, mai bine zis despre momentul în care, față în față, ne strângem mâinile.

Există diferite moduri de a face asta: cu amândouă mâinile apucând brațul celuilalt, apucându-se unul pe altul, cu dreapta, până la cot sau, mai simplu, strângându-și mâna, prinzând sau nu cu degetul mare mâna întinsă a amicului ca într-o menghină. Adică.. nu, nu e bine să strângeți tare, doar ușor, să se știe că sunteți acolo, prietenos și plin de solicitudine, de căldură, de atenție. În funcție de perioada istorică, de țară și de obiceiurile locale, fiecare dintre cele trei variante este corectă, însă azi cel mai des strângerea mâinii se referă efectiv la strîngerea palmei celuilalt în palma ta. Știi însă, drag prieten, că gestul ăsta nu a fost numaidecât unul de amiciție, ca azi?

Originea strângerii mâinilor vine dintr-o epocă în care a purta un pumnal sau un stilete pe mânecă era ceva cât se poate de firesc. De aceea, atunci când doi bărbați se întâlneau obișnuiau să își strângă mâinile până la cot, pipăind antebrațul celuilalt pentru a observa dacă nu cumva este înarmat. A fi neîncrezător chiar și în acela care ți se arată prieten era o practică bună, dacă voiai să supraviețuiști. Cu câteva veacuri în urmă, strângerea mâinii era o formă de salut dictată de nevoia de autoprotecție și de siguranță. Cu timpul, și armele schimbându-se și oamenii îmbunându-se, parcă, și strângerea mâinii s-a simplificat, până la ceea ce este azi.

Istoria acestui gest ne mai dă răspuns la o întrebare: de ce, până nu demult, gestul strângerii mâinilor era rezervat bărbaților. Se și spune: o strângere bărbătească de mână. Ei bine, da, pentru că în epoca aceea veche la care făceam referire, femeile nu purtau pumnale acunse în dantelăria mânecii. Nu, nu, le ascundeau în sân... ar zice cineva care a citit prea multe romane de capă și spadă... Dar chiar nu vreau să ne ducem într-acolo cu povestea. Să ne strângem doar mâinile, la venire și la plecare, în semn de bună amiciție. Nu avem nimic de ascuns, cel mult tăișul unei vorbe mai aspre... însă despre cum vorbim ca să nu rănim vom dicuta altă dată.

Acum vă zic la revedere și vă dau întâlnire mâine, la aceeași oră. Și punctualitatea e semn de bune maniere, nu-i așa?