-

Ghidul bunelor maniere. Când te uiți în ochii celuilalt?

Ziua bună om cu alese însușiri și bună creștere. Azi mi-ar plăcea să vă privesc în ochi, vorbindu-vă, căci așa s-ar cuveni să facem, dacă am fi față în față. Dar... chiar dacă ne desparte perdeaua asta de sunete, vreau să știți că eu sunt atentă la vorva fiecăruia dintre dumneavoastră.

De ce spun asta? Pentru că regulile de bună conduită, în timpul unei conversații, sunt clare. Politicos este să-ți privești interlocutorul în ochi. Nu sfredelindu-l cu privirea, ca să-i afli gândul până în găoacea lui, nu încercând să afli astfel răspuns la întrebarea „oare ce crede celălalt?”. Nu. Asta îți va spune el, dacă și când va fi timpul. Tu privește-l în ochi ca să-l asiguri de sinceritatea vorbelor tale.

La țară, se zice că acela care-și ferește privirea... te minte. E chestie de... psihologie.

Dar tot la țară, mai demult, existau și cutume care spuneau că nu e bine să te uiți în ochii omului cu care vorbești. O fată nemăritată, de exemplu, nu avea voie să se uite în ochii bărbaților, vorbindu-le. Era semn de prea multă îndrăzneală și asta nu se cădea.

Pe de altă parte, când doi tineri se aflau la începutul unei relații – uneori chiar abia se tatonau unul pe celălalt, în încercarea de a-și găsi făgașul comun – adeseori se priveau cu fereală, pe furiș. Aici însă vorbim de rușinea, de stânjeneala primilor fiori de dragoste, însoțiți de un alt semn exterior: obrajii îmbujorați.

Hmmm! Nu vreau să mă întreb acum dacă trăirile acestea sublime ale vârstelor foarte tinere mai au sens pentru băieții și fetele din ziua de azi!
Să reținem doar că a-ți privi partenerul de dialog în ochi e și un semn de bună creștere și unul de... bună comunicare. O chestiune de PR social, am zice, în termenii zilei de azi.

Cu bucuria de a vă fi privit în ochi pe toți, sute de mii de ascultători ai acestei rubrici, îmi iau astăzi rămas bun de la voi. Vă dau întâlnire mâine, la aceeași oră, căci punctualitatea este semn de bune maniere, nu-i așa!