-

Ghidul bunelor maniere. Despre reguli, cutume și îndreptarea greșelilor

Bună dimineața om cu alese însușiri și bună creștere. Da, da, pe tine te salut, ascultător fidel al Antenei Satelor. Tu, care vii dinspre spațiul rural românesc cu o naturală bună cuviință și cu gesturi bine deprinse acolo, în vatra așezărilor seculare.

În satul de odinioară, n-a existat un cod scris al bunelor maniere. Felul de a te purta în societate și în familie se transmitea prin puterea exemplului și prin viu grai. Așa, ca la noi, la radio... Setul de reguli, cutume și convenții sociale le era împărtășit copiilor încă din primii ani de viață. Cei șapte ani de acasă – ajunși, acum, de când cu clasele pregătitoare... să fie doar șase – începeau cu regulile de purtare cuviincioasă în casă, între membrii familiei, și continuau cu toate normele de respectat o dată ce ai trecut dincolo de poartă și ai ajuns în uliță. O uliță în care greșelile de comportament, de politețe, de morală, de bună creștere erau taxate fără sminteală. Așa că te străduiai să arăți că știi ce e buna cuviință, căci nu voiai să intri în gura satului.

La oraș, codul bunelor maniere impunea: trebuie să faci așa, sau așa, sau așa. La țară, normele se trasmiteau, parcă, prin cuvinte mai puțin apăsate – dar nu mai puțin convingătoare: „se cade să te porți așa” ori „nu se cade să faci asta sau aia”...

Nepoată a unor bunici cu respect pentru cutumele sociale ale satului, am crescut și eu cu aceste îndemnuri și precepte. Cu ochi de pasăre care-și grijește puiul, bunica îmi urmărea discret comportamentul și mă așeza ușurel pe drumul cel bun, dacă, Doamne ferește, mergeam alăturea cu el. „Când un copil greșește, nu se cade să-l chelfănești” – zicea bunica – adică să-i îndrepți greșelile cu forța, scuturându-l, țipând la el, cârpindu-i o palmă. Chiar felul în care îndrepți o greșeală este... reglementat de o cutumă a bunelor creșteri și purtări. Se cuvine să găsești pentru toate cuvântul și gestul potrivite.

Despre asta e vorba și în rubrica aceasta nouă, care și-a găsit locul ei cu puține minute înainte de miezul zilei. Despre cunoaștere a normelor și bună îndreptare a tarelor de comportament. Pentru că ziceau bătrânii satului românesc așa: „Cei mai mulți din neștiință greșesc la cele de cuviință”.

Cu vorba aceasta de duh îmi iau rămas bun astăzi de la voi și vă dau întâlnire mâine, la aceeași oră. Fără smintire. Căci punctualitatea e și ea un semn de bune maniere.