-

Gradina mea

Altoirile au drept scop obtinerea unor varietati de arbori si arbusti ornamentali care nu se pot inmulti sau dau rezultate foarte slabe prin alte procedee de inmultire.

Altoirea se realizeaza intre portaltoi care furnizeaza sistemul radicular si uneori o parte din trunchi si altoi care reprezinta partea aeriana in intregime sau numai coroana.

Portaltoiul influenteaza vigoarea plantelor, comportamentul fata de sol, intrarea in etapa de reproducere.

Garoafa de India (Tagetes patula), popular denumită la noi crăiţă sau crinișor, este o plantă tufoasă anuală, de dimensiuni mici, care înfloreşte abundent pe parcursul mai multor luni, de la începutul verii şi până aproape de iarnă. Planta poate ajunge până la 60-70 cm înălţime, iar în diametru poate atinge maximum 35-40 de cm.

Frunzele sunt alterne sau penate, de culoare verde, reduse ca dimensiuni, dar abundente. Planta se ramifică încă de la rădăcină, ocupând frumos întreg spaţiul aflat la dispoziţie. Florile apar la începutul verii, devreme, şi durează mult, mai ales dacă cele ofilite se îndepărtează periodic. Florile, calatidii, sunt bicolore, portocaliu cu galben în mjloc sau roşu cărămiziu cu portocaliu şi au un parfum fin, aparte. Acestea pot fi simple, asemănătoare margaretelor, sau compuse, ca la garoafe, cu marginile uniforme sau încreţite.

Utilizand, in mod constant, produse precum detergentul de vase, piperul rosu, otetul, ceapa, usturoiul si ardeii, veti putea elimina insectele si furnicile, fara sa poluati solul din gradina. Astfel, acesta isi va pastra echilibrul natural benefic pentru nutrienti, aer, plante si apa.

Gradinarii organici utilizeaza, de obicei, ingrasaminte naturale pentru flori, ierburi aromatice si zarzavaturi. Gradinaritul organic se bazeaza pe elementele esentiale din natura pentru a elimina bolile si pentru a controla daunatorii din gradina. 

Pagina 20 din 26