-

Salcâmul, copacul cu ciorchini de flori

Primăvara târziu, în luna mai sau abia în iunie, parfumul dulce al florilor de salcâm încarcă văzduhul, încântându-ne simțurile. Inflorescențele pe care le formează aceste delicate flori albe, roz sau mov sunt într-adevăr splendide, fiind deosebit de decorative în orice curte sau grădină.

Parfumul lor este unul rafinat, fin și totuși pătrunzător și chiar amețitor. Ilustrând senzațiile intense pe care ni le dau florile de salcâm, poetul Arhip Cibotaru a scris o foarte frumoasă poezie, pusă în muzică de inegalabilul Tudor Gheorghe, rapsodul Olteniei: Au înnebunit salcâmii / De atâta primăvară, / Umblă despuiați prin ceruri / Cu tot sufletu-n afară...

Desigur, nu doar noi, oamenii, ne bucurăm de florile de salcâm, ci și albinele, care prepară din ele o miere cu totul specială, parfumată, fină și rară, foarte căutată nu numai pentru gustul său, ci și pentru faptul că nu se zaharisește. Rară deoarece perioada de înflorire a salcâmului este foarte scurtă - doar o săptămână, vremea este încă instabilă, iar albinele, care abia se dezmorțesc pentru a-și începe călătoria florală, trebuie să se grăbească pentru a obține miere de salcâm. În orice caz, salcâmul este cea mai importantă specie meliferă dintre copacii care cresc la noi din țară, producând foarte mult nectar.

Însă beneficiile acestui copac impunător din familia leguminoaselor, adus în Europa și la noi în țară ca arbore ornamental, sunt mult mai vaste. Salcâmul crește spontan, poate ajunge până la 30 de metri înălțime și trăiește chiar și 100 de ani. Nu e pretențios în ceea ce privește solurile, crește și în cele instabile, nisipoase, neconvenindu-i doar cele calcaroase. Suportă bine seceta, umiditatea și gerul, îi place lumina, se dezvoltă rapid în orice condiții, iar ramurile sale au spini puțini. Fiind nepretențios, se înmulțește rapid, în multe țări fiind considerat specie invazivă.

Lastarirea puternică este însă și benefică, salcâmul fiind folosit la terasarea și împădurirea rapidă a unor zone cu soluri instabile, nisipoase. Lemnul său este de esență tare, dur și rezistent, cu o fibră frumoasă, fiind folosit la lucrări care rămân în aer liber (stâlpi, butoaie, cherestea etc.), iar atunci când este ars degajă o putere calorică foarte mare. Arabii foloseau rășina salcâmului, pe care o recoltau după ploaie, la prepararea gumei arabice, pe care o întrebuințau în alimentație, în medicină, precum și la prepararea vopselor și adezivilor.

Scoarța salcâmului conține substanțe toxice, fitotoxine și mai ales robina, însă, utilizată cu mare atenție la cantități, are efecte bune în tratarea ulcerului gastric și duodenal, a hiperacidității și ca purgativ. Florile de salcâm sunt folosite în industria farmaceutică și în industria parfumurilor, ca aromatizant. În plus, ele sunt comestibile, fiind folosite în unele preparate culinare. Mai mult, au o serie de efecte terapeutice și vindecătoare, care sunt încă destul de puțin cunoscute.

Un copac cu flori atât de frumoase și atât de util nu putea lipsi din legendele și basmele oamenilor din vechime și de astăzi. El era și este considerat mai ales un simbol al longevității și al veșniciei și un ocrotitor al iubirii. În antichitate, salcâmul era arborele sacru al zeiței egiptene a războiului, Neith. Una dintre legendele egiptene spune că zeița Isis a găsit trupul lui Osiris, care fusese ucis de fratele său, Typhon, păstrat perfect în trunchiul unui salcâm.

Citeşte continuarea pe DACIC COOL