-

Cele mai frumoase idei de mesaje pentru Ziua Îndrăgostiților!

În ziua de 14 februarie, catolicii comemorează doi martiri cu numele Valentin. Celebrarea a dat numele tradiţiei de Valentine's Day.

Deoarece în Evul Mediu se credea că, în această zi, păsările, simţind apropierea primăverii, începeau să-şi facă cuiburile, s-a considerat că sărbătoarea Sfântului (Sfinţilor) Valentin este începutul redeşteptării anuale la viaţa nouă, deci a iubirii dătătoare de viaţă.

Conform datelor unui recensământ din anul 2011, un număr de 870.774 de cetățeni români s-au declarat romano-catolici. O mare parte dintre aceștia se află în mediul rural din județe precum Harghita, Bacău, Covasna, Satu Mare, Timiș, Mureș, Bihor, Neamț. 

Găsirea mesajului potrivit pentru această zi poate fi dificilă. Tocmai din accest motiv am adunat câteva dintre cele mai bune mesaje.

Mulți oameni sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților prin aprecierea celor pe care îi iubesc. Petrec ziua la o cină romantică la restaurant, alții aleg mesajele.

Mesaje pentru Ziua Îndrăgostiților, Mesaje pentru Valentine's Day

„Dragostea e un munte pe care îl urci râzând şi îl cobori plângând. E o taina pe care îndrăgostiţii o ascund de frica lumii…. când taina e descoperita dragostea se stinge ca un clişeu fotografic expus la lumina.”

„Să nu crezi că poţi stabili cursul iubirii caci ea daca te considera vrednic îţi va îndrepta ea cursul!…”

“Oricât de speciale ar fi cuvintele nici măcar nu pot să înceapă să-ţi spună despre toată dragostea pe care ţi-o port în suflet.”

” Ziua în care te-ai născut sigur era ploioasă, dar nu era ploaie, cerul plângea pentru că pierduse cel mai frumos înger! “

“Azi-noapte mi-am rugat îngerul să te păzească. Dar a venit mai devreme. L-am întrebat de ce. A zâmbit şi mi-a spus că un înger nu păzeşte alt înger!”

“Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă”

“Tu ai făcut culorile mai vii, frumuseţea mai pură, plăcerea mai intensă. Cu ocazia Valentine`s Day îţi reamintesc: te iubesc mai mult decât iubesc viaţa, minunea vieţii mele!”

"Să iubeşti înseamnă să trăieşti prin celălalt, să simţi nevoia de a-i poveşti, de a-i cere un sfat, de a-i dărui. Să iubeşti înseamnă să te completezi prin celălalt. Happy Valentine's Day!”

"Fără dragoste suntem orfani de toate, fără pasiune suntem ca o moară de vânt spânzurată în vid!”

"Dragostea e un munte pe care îl urci râzând şi îl cobori plângând. E o taina pe care îndrăgostiţii o ascund de frica lumii…. când taina e descoperita dragostea se stinge ca un clişeu fotografic expus la lumina.”

Mesaje pentru Ziua Îndrăgostiților, Mesaje pentru Valentine's Day

"Să nu crezi că poţi stabili cursul iubirii caci ea daca te considera vrednic îţi va îndrepta ea cursul!…”

“Oricât de speciale ar fi cuvintele nici măcar nu pot să înceapă să-ţi spună despre toată dragostea pe care ţi-o port în suflet.”

”Ziua în care te-ai născut sigur era ploioasă, dar nu era ploaie, cerul plângea pentru că pierduse cel mai frumos înger! “

“Îţi mulţumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam că există, îţi multumesc pentru tot.”

“Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa!”

“Te iubesc oriunde, oricând, oricum. Nu e nevoie să îţi mai scriu, să îţi mai spun. Îţi arăt asta prin fiecare gest, prin fiecare mişcare, prin fiecare atingere.”

"Cineva a întrebat ce îi face pe oameni fericiţi. Unii au răspuns că bogăţia, alţii – celebritatea. Mă gândeam la asta atunci când am primit SMS-ul de la tine. Am zâmbit şi am răspuns că pe mine asta mă face fericit.”

"Dacă aș fi de gheața ai vedea cu ochii tăi cum ma topesc când îmi zâmbești, dar bine că nu sunt pentru că altfel m-aș fi topit deja.”

"Într-o zi mă vei întreba ce e mai important pentru mine: tu sau viata? Eu voi spune că viața, iar tu te vei supăra, dar fără să-ți dai seama ca pentru mine tu ești viața„

"Nu știu ce s-ar întâmpla cu mine dacă tu nu ai exista întotdeauna îmi înveselești ziua și ma faci să simt că trăiesc cu adevărat. Tu ești steaua mea călăuzitoare care îmi păzește nopțile. Nu pot decât să te iubesc foarte mult și tu ești totul pentru mine!!!”

Mesaje pentru Ziua Îndrăgostiților, Mesaje pentru Valentine's Day

"Această zi specială e un motiv în plus să îți spun că toată viața mea, toate gândurile mele, toate trăirile mele, ți le dedic ție.”

"Aş vrea să poţi să te vezi prin ochii mei. Numai aşa ţi-ai da seama ce mult însemni pentru mine!”

"Tu ești singura care îmi cunoaște cea mai intimă dorință și tu ești singura care mi le îndeplinește pe toate. Vreau ca astăzi să te simți specială și să zâmbești în fiecare minut. Te iubesc!”

"Ești persoana care îmi înseninează ziua și care mă face să simt că trăiesc cu adevărat. Nu pot decât să te iubesc foarte mult și să îți arăt în fiecare moment cât de importantă ești pentru mine.”

"Cel mai bogat bărbat te-ar acoperi cu cadouri, cel mai faimos bărbat te-ar purta printre staruri, cel mai inteligent bărbat…nici nu pot să îmi dau seama ce-ar face un astfel de bărbat pentru tine, iar eu, eu sunt doar cel mai îndrăgostit dintre bărbați și acesta este darul meu. Te iubesc!”

"Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa! Ești cea mai importantă pentru mine și te iubesc mai mult decât îți poți imagina.”

"Mi-e frică să merg cu maşina când sunt cu tine. Pentru că alături de tine sunt beat de fericire şi ar putea să-mi ia permisul.”

"Mi-ar placea ca nu doar Ziua Indragostitilor sa fie sarbatoarea iubirii noastre, ci fiecare zi sa fie o sarbatoare inchinata dragostei."

"Tu ai facut ca singuratatea care imi umplea zilele sa dispara din viata mea pentru totdeauna. Mi-ai adus liniste interioara, un sentiment de bine si multa, multa iubire si fericire…"

"Pentru ca azi este ZIUA INDRAGOSTITILOR, vreau sa-ti aduc aminte – pentru ca nu o fac cat de des ar trebui – cat de mult te iubesc."

"Tu esti singura fiinta din lumea asta care ma iubeste asa cum imi doresc eu sa fiu iubita: uneori cu pasiune, alteori cu tandrete… Ma simt o rasfatata a destinului pentru ca tu m-ai ales pe mine sa te insotesc prin viata…"

"Imi doresc sa nu te dezamagesc niciodata in alegerea facuta. Promit sa fac tot ce imi sta in putinta ca sa te fac fericit!"

"Cand sunt cu tine ma pierd fara motiv… Ma regasesc abia atunci cand nu esti langa mine si tot ce-mi doresc e sa ma pot pierde din nou in marea ochilor tai…"