-

Aeroportul Internaţional Cluj, apreciat la nivel european

Infrastructura Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj este monitorizată constant de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (A.A.C.R.), precum şi de către companiile aeriene care efectuează zboruri pe aeroport.

În perioada 11-15 februarie 2019, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (E.A.S.A.) în cadrul unui audit efectuat autorităţii aeronautice române, a verificat şi nivelul de conformare al Aeroportului Internaţional Cluj cu cerinţele europene de aviaţie privind siguranţa.

Astfel, în cadrul vizitei de audit la aeroport, experţii E.A.S.A. au verificat starea infrastructurii aeroportuare, respectiv pista, căile de rulare şi platformele de staţionare aeronave, precum şi întreaga documentaţie specifică unui aeroport privind respectarea cerinţelor de certificare impuse de către regulamentele europene şi internaţionale.

Atât specialiştii pe siguranţă E.A.S.A., cât şi cei ai A.A.C.R. au constatat starea foarte bună a elementelor de infrastructură aeroportuară, apreciind totodată modul profesionist, eficient şi competent al personalului Aeroportului în gestionarea tuturor activităţilor specifice de aviaţie civilă. Ataşăm prezentului comunicat adresa A.A.C.R. prin care sunt transmise mulţumiri Aeroportului.

Aeroportul Internaţional Cluj oferă şi în anul 2019 peste 40 de destinaţii regulate din 20 de ţări, prin intermediul a 7 companii aeriene. Anul acesta, începând cu luna aprilie, o nouă companie aeriană, Ryanair, îşi va face debutul pe aeroport prin zborurile sale spre Londra Southend.

Sursa: AGERPRES