-

O cruce realizată din lemn provenit de la epava Titanicului a fost dezvăluită public

O cruce de lemn realizată dintr-o bucată de stejar provenită de la epava Titanicului a fost dezvăluită public pentru prima dată, la peste 107 ani de la scufundarea navei, relatează Press Association.

Obiectul a fost realizat de Samuel Smith, care se afla la bordul S.S. Minia, una dintre navele care au luat parte la misiunea de recuperare a trupurilor celor care au murit în tragedie. Echipajul de pe S.S. Minia a strâns resturi provenite de la navă în timp ce recupera cadavrele, care fie au fost înmormântate pe mare sau duse în Halifax, Noua Scoţie.

Samuel Smith a realizat crucea dintr-o bucată de lemn provenită de la epavă în memoria celor peste 1.500 de pasageri şi membri ai echipajului care au murit după ce Titanicul a lovit un aisberg în primele ore ale zilei de 15 aprilie 1912.

De atunci, crucea s-a aflat în posesia familiei sale, însă acum va fi scoasă la licitaţie de casa Henry Aldridge and Son în Devizes, Wiltshire, şi valoarea acesteia este estimată la 18.000 de lire sterline.

Obiectul este vândut de un descendent direct al lui Samuel Smith şi nu a fost niciodată prezentat public.

"Crucea făcută din lemn provenit de la epava Titanicului este fără îndoială una dintre cele mai puternice şi mai emoţionante amintiri de acest gen pe care le-am licitat vreodată", a declarat Andrew Aldridge, reprezentant al casei de licitaţii.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.  

Sursa: AGERPRES
 
Foto: Pixabay