-

Trenul viitorului nu are șine şi circulă deja în China

Este o marcă ce îi poate face mândri pe chinezi, cei care au născocit acest mijloc de transport mai puţin obişnuit. Ca să nu mai punem la îndoială nivelul înalt al tehnologiei din China, care produce unele dintre cele mai inovatoare lucruri din lume.

După doi ani de teste, a fost inaugurat un tren absolut revoluţionar, care nu merge pe şine, aşa cum ne-am obişnuit, ci pe nişte linii trasate pe sosea cu vopsea albă. Căci fără şinele care îl defineau şi îl individualizau printre celelate mijloace de transport în comun, nici trenul nu mai pare să fie tren... ci mai degrabă un hibrid între tramvai şi autobuz.

Un astfel de "tren” a fost inaugurat şi circulă în mod regulat pe traseul său marcat de liniile albe în orașul Yibin din provincia Sichuan, China.

Noul tren TRA (tren rapid autonom) merge pe roți de cauciuc, însă are viteza (70 de kilometri pe oră), capacitatea și fiabilitatea unui tren care rulează pe șine. Garnitura standard este compusă din trei vagoane, care pot transporta 300 de persoane.

La fel ca în cazul mașinilor fără șofer, acestea sunt ghidate prin tehnologii GPS și LIDAR (Light Detection and Ranging), reușind să se deplaseze foarte precis pe șinele virtuale.

În cazul în care pe traseu apar obstacole, precum accidentele sau ambuteiajele, trenul își poate devia traiectoria pentru a le ocoli. Momentan, această manevră poate fi realizată doar de către conductorul vehiculului.

Dacă este nevoie, garnitura poate fi extinsă la cinci vagoane, cu o capacitate de 500 de persoane. Trenul este alimentat de o serie de baterii cu titanat de litiu și are o autonomie de 40 de kilometri.

Bateriile pot fi reîncărcate în gări. Timpul de încărcare pentru o călătorie de 3-5 kilometri este de doar 30 de secunde, iar pentru 25 de kilometri este nevoie de aproximativ 10 de minute. Calea ferată virtuală din Yibin, care trece prin mijlocul orașului cale de 17 kilometri, a costat aproximativ 160 de milioane de dolari și va transporta până la 10.000 de pasageri pe zi.

După ce vor fi conectate la rețeaua de trenuri de mare viteză din apropiere, trenurile rapide autonome vor ajunge să transporte aprox. 25.000 de persoane zilnic.