-

Munţi de deşeuri din plastic adunate în Thailanda, pe fondul restricţiilor legate de epidemia de coronavirus

Thailanda a început anul cu măsuri care vizau interzicerea pungilor de plastic de unică folosinţă, măsuri despre care Nicha Singhanoi, funcţionară din Bangkok, spera că vor duce la reducerea volumului de deşeuri care plasează Thailanda între primele 5 ţări ale lumii ameninţate de 'oceane de plastic', conform unui reportaj publicat luni de Reuters.

Apoi, declararea pandemiei cu noul coronavirus a dus la închiderea şcolilor, iar autorităţile le-au cerut oamenilor să rămână în case.

În acest context, în loc să scadă, volumul deşeurilor de plastic din Bangkok a crescut cu 62% în luna aprilie pentru că foarte mulţi oameni au optat pentru serviciile de livrare la domiciliu pentru alimente şi alte produse.

'Sunt atât de multe folii de protecţie şi pungi şi cutii de la produsele livrate acasă', s-a plâns Nicha, 27 de ani, care recunoaşte că îi place să-şi facă cumpărăturile online, dar precizează că munca de acasă nu i-a mai lăsat timp să gătească, aşa că a fost nevoită să apeleze la rândul ei la serviciile de livrare de mâncare.

Chiar dacă pandemia a scăzut în intensitate, organizaţiile pentru protecţia mediului se tem că Thailanda nu reprezintă decât un exemplu pentru situaţia generalizată din Asia de sud-est, regiune în care se află patru din cele cinci ţări responsabile de poluarea oceanului cu plastice. China este cel mai mare poluator cu plastic din lume.

Până la 3.432 de tone de plastic au fost aruncate în capitala Thailandei în fiecare zi din luna aprilie, în contextul în care în aceeaşi perioadă a anului trecut media era de 2.115 tone de plastic. Obiecte contaminate, de la pungile în care se fac livrările, până la peturi şi pahare, reprezintă peste 80% din volumul poluării cu plastic din Thailanda.

Ceea ce se întâmplă în Thailanda trebuie să reprezinte un avertisment pentru întreaga regiune, susţine Wijarn Simachaya, preşedintele Institutului thailandez pentru Mediu, un think tank pe probleme de mediu.

'Această creştere majoră reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Tot progresul înregistrat prin campaniile împotriva obiectelor de unică folosinţă din plastic s-a pierdut', a susţinut el.

În pofida unui volum mai mic de gunoi (în general) rezultat în contextul măsurilor de închidere a activităţii agenţilor economici şi de izolare, Thailanda care produce în medie, anual, aproximativ 2 milioane de tone de deşeuri din plastic, va înregistra probabil la sfârşitul acestui an o creştere de 30% a volumului de deşeuri din plastic, conform lui Wijarn.

'O singură comandă de mâncare conţine un volum mare de plastic, fie că este vorba de mâncăruri fierbinţi cu ambalaje speciale, punguţe pentru sosuri sau tacâmuri din plastic şi pungile în care sunt toate livrate', a susţinut el.

Ministrul mediului, Varawut Silpa-archa, a recunoscut paşii înapoi făcuţi de Thailanda în lupta cu deşeurile din plastic, însă s-a arătat încrezător că până la urmă se va recupera terenul pierdut.

'Nu putem purta mai multe bătălii în acelaşi timp. Acum prioritatea este lupta împotriva COVID-19', a declarat el pentru Reuters făcând trimitere la noul coronavirus ce a provocat 3.015 infecţii şi 56 de decese în Thailanda.

În aceste condiţii, sectorul de livrări de mâncare la domiciliu a înregistrat creşteri de 33% în decurs de aproximativ o lună, ajungând la un volum al încasărilor de 4,5 miliarde de bahţi (139 milioane de dolari), conform lui Siwat Luangsomboon, director adjunct al Centrului de Cercetare Kasikorn, din cadrul Băncii Thailandei.

'Thailanda se afla pe cale de a reduce cu 30% volumul obiectelor din plastic de unică folosinţă în cursul acestui an, prin interzicerea folosirii pungilor din plastic, însă în contextul în care comportamentul consumatorilor s-a mutat spre livrarea de mâncare la domiciliu, s-ar putea să nu putem reveni prea curând pe acest drum', a declarat Siwat pentru Reuters.

Serviciul de livrare la domiciliu Line Man, deţinut de aplicaţia japoneză de chat Line Corp, a înregistrat creşteri ale volumului de livrări de alimente de până la 300% de la intrarea în vigoare a măsurilor de izolare la Bangkok, din martie până la sfârşitul lui aprilie.

O altă astfel de companie, Grab, originară din Singapore, a înregistrat creşteri de 400% a volumului comenzilor de mâncare pentru acasă în săptămânile de după intrarea în izolare, însă a precizat că după aceste săptămâni numărul comenzilor a revenit la un nivel uşor mai ridicat decât cel normal.

Foodpanda Thailand a anunţat că a înregistrat o creştere cu 50% a comenzilor în luna martie, prin comparaţie cu februarie şi respectiv o creştere cu 10% în cursul lunii aprilie.

Asia de sud-est este un contributor major la volumul de deşeuri din plastic care ajung în mări şi oceane, conform militanţilor pentru protecţia mediului. Această regiune, care se confrunta deja cu o problemă gravă a managementului deşeurilor din plastic, a fost lovită brusc de un tsunami de deşeuri din plastic pe fondul măsurilor împotriva pandemiei cu noul coronavirus, susţine organizaţia americană de mediu Ocean Conservancy.

'Ne aşteptăm ca pagubele să fie semnificative în regiunile deja vulnerabile la poluarea cu plastic a oceanului, aşa cum este Asia de sud-est', a susţinut Doug Cress, vicepreşedintele acestei organizaţii.

Principalul poluator din zonă, China, precum şi Indonezia, Filipinele, Thailanda şi Vietnam sunt răspunzătoare de peste jumătate din volumul total al poluării cu plastic din mările şi oceanele planetei, anunţa încă din 2015 organizaţia Ocean Conservancy. China nu a dat publicităţii încă date cu privire la volumul poluării cu deşeuri din plastic rezultate în urma creşterii numărului de livrări la domiciliu cu un sfert în martie şi aprilie.

Sursa: agerpres

Foto: pixabay

banner 600 i 1

Articole înrudite