-

Ursuleţi panda de pluş, aşezaţi la mese într-un restaurant, pentru a ajuta clienţii să nu se simtă singuri

Un restaurant din Thailanda se asigură că respectă noile orientări de distanţare socială în timp ce oferă clienţilor singuri un pic de companie, aşezând ursuleţi panda de pluş la mesele sale.

Thailanda a relaxat la începutul acestei luni unele restricţii asupra întreprinderilor, deoarece rata infecţiilor cu coronavirus a încetinit.

De asemenea, a permis deschiderea restaurantelor, dar cu reguli stricte care să reducă riscul de răspândire a virusului.

"Iniţial, aveam un singur scaun pentru mesele la care clientul venea singur.

Dar acum mi s-a părut ciudat, aşa că am vrut să le ofer o anumită companie", a declarat Natthwut Rodchanapanthkul, proprietarul Maison Saigon, un restaurant vietnamez din Bangkok.

Sursa: rador

Foto: pixabay

banner 600 c 2

Articole înrudite