-

De ce ți-e frică, nu scapi! Cele mai bizare și amuzante fobii

Deși, în aparență poate părea doar o banală expresie, în realitate, vechiul proverb popular „De ce ți-e frică, nu scapi”, a cărui înțelepciune este greu de contestat, ne poate influența profund viața, în funcție de educația și credințele pe care le avem.

Iar acest lucru se întâmplă pentru că întotdeauna suntem „sclavii” propriilor gânduri, și, în loc să ne concentrăm la „jocul vieții”, ne acaparează neliniști legate de rezultate și consecințe.

Intră în natura noastră umană să dorim să controlăm totul, să planificăm, să anticipăm, însă excesul de preocupare pentru rezultate sau aspectele necunoscute și, deci neluate în calcul, pot conduce la un nivel de stres la care reacţiile sunt alterate.

Întrebarea care se pune în astfel de împrejurări este dacă există motive autentice de frică şi, mai ales, dacă frica ne protejează în faţa unui eventual pericol. Răspunsul este categoric nu! Frica nu alungă și nici nu oprește o posibilă primejdie, ba dimpotrivă, măreşte anxietatea şi ne aduce într-o stare de stres permanent, împiedicându-ne să trăim prezentul aşa cum ar fi firesc.

Fobiile înseamnă mult mai mult decât doar simpla stare de frică, întrucât persoanele cu fobii pot avea o anxietate marcantă cu privire la un obiect sau o situație specifică, ce poate duce la suferințe semnificative din punct de vedere clinic.

Aproape toți oamenii se simt la un moment dat „amenințați” de ceva anume, în funcție de expunerea la anumite lucruri sau situații periculoase.

Oamenii cu fobii, însă, pot avea o depreciere a capacității lor de a funcționa în viața de zi cu zi, inclusiv în mediul social sau la locul de muncă. Mai mult sau mai puțin, tuturor ne repugnă un anumit lucru, o situație sau un fapt ca atare, fie că este vorba de avioane, ascensoare, păianjeni, albine, întuneric, înălțimi sau clovni, și cu toții avem câte ceva care, în urma unui simplu gând, ne „ridică firele de păr de pe spate” sau ne „face pielea de găină”.

Cu toate acestea, fobia este o frică irațională față de un obiect, o situație sau de un lucru viu, devenind un sentiment copleșitor și debilitant de teamă ce scade calitatea vieții. În timp ce frica este un răspuns natural la pericol, fobiile apar adesea ca răspuns la ceva care nu poate provoca daune reale, iar persoanele evită, de obicei, sursa fricii lor.

Cauze și factori declanșatori

Potrivit definiției comune din DEX, fobia este o „stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă”. Panica, teroarea sau spaima se numără printre simptomele fobiilor, la fel ca și transpirația, respirația îngreunată sau palpitațiile, sentimentul de a scăpa sau de a fugi și tremur. Oricât de abstractă ar fi fobia, simptomele nu sunt deloc de neglijat. Reacțiile persoanelor cu fobii nu pot fi, din păcate, controlate, fobiile fiind diferite în funcție de cauza reacției. Fobiile au manifestări mai puternice decât o simplă teamă și, dacă devin severe, persoana afectată ajunge să își organizeze întreaga viață în jurul evitării obiectului fobiei. Fobia este, practic, un tip de tulburare anxioasă, chiar dacă unele persoane cu fobii pot să nu experimenteze niciun simptom în absența sursei fobiei. În alte cazuri, însă, simplul gând legat de frică poate cauza stări de anxietate. Acest tip de manifestare se numește anxietate anticipatorie. Fobiile pot fi împărțite în două mari tipologii: simple și complexe. Cele simple se centrează în jurul unui obiect particular, unui animal sau a unei situații anume (frica de avion, de întuneric, de injecții, de sânge, de șerpi etc.), iar cele complexe tind să se manifeste mai agresiv, fiind asociate cu teama puternică de anumite situații sau circumstanțe.

De unde provin aceste fobii? ADN-ul fiecăruia dintre noi poate juca un rol extrem de important. Specialiștii susțin că multe persoane au gene care le dezvoltă riscul de tulburări legate de anxietate – termen-umbrelă care include toate fobiile. Dar, chiar dacă nu avem aceste gene fobice, putem dezvolta una sau chiar mai multe astfel de repulsii prin învățare sau „condiționare”. De exemplu, dacă părinții noștri ne speriau întotdeauna că ne va mânca păianjenul dacă nu suntem ascultători și cuminți, acest fapt ar putea să se transforme mai târziu în fobie – mai ales dacă chiar avem o experiență neplăcută cu un păianjen. Evitarea a ceea ce ne sperie îi poate crește puterea asupra noastră, întrucât evitarea întărește anxietatea și o continuă, iar aceasta este o rețetă aproape sigură spre dezvoltarea unei fobii. Mai pe scurt și destul de literal, ne poate fi frică sau putem dezvolta o teamă mai mult sau mai puțin justificată față de aproape orice.

Printre factorii care pot crește probabilitatea ca o fobie să se dezvolte pot fi incluși și factorii culturali sau experiența de viață. Unele fobii apar numai în anumite grupuri culturale. Un exemplu este taijin kyofusho, o fobie socială care apare aproape exclusiv în Japonia. Aceasta este o teamă de a ofensa sau de a-i răni pe alții în mediul social. Este semnificativ diferită față de o fobie socială tradițională, în care suferința ține de teama de a fi jenat sau umilit personal. Prin urmare, este posibil ca și cultura să joace un rol în dezvoltarea fobiei. Multe fobii se bazează pe evenimente din viața reală care pot sau nu să fie amintite conștient. O fobie socială se poate dezvolta din incomoditatea adolescenței sau din agresiunea din copilărie. Persoanele cu fobie specifică prezintă temeri excesive și nerezonabile în prezența sau în anticiparea unei situații sau a unui obiect, animal etc. Ele resimt brusc o panică persistentă într-o situație care nu reprezintă o amenințare reală. Aceste persoane recunosc că teama lor depășește limitele normale. Reacția lor fobică este automată, incontrolabilă și persistentă. Apar reacții fizice precum intensificarea bătăilor inimii (palpitații), accelerarea respirației, tremur, transpirații, agitație, amețeală etc. Expunerea persoanei la stimulul fobic induce reacții anxioase care se pot transforma chiar într-un atac de panică. Astfel, persoana ajunge să evite, să fugă de aceste obiecte sau situații, iar când nu poate să le evite, trăiește un disconfort intens. „Debutul” stării de anxietate este de obicei brusc și poate să apară în situații care anterior nu au provocat niciun disconfort sau anxietate. Este foarte probabil ca o fobie să se dezvolte și în urma unei combinații a acestor factori.

Unele teorii sugerează chiar că oamenii dezvoltă fobii față de anumite obiecte, animale sau situații, care, în timpuri străvechi, erau considerate ca fiind periculoase. De exemplu, animalele, înălțimile și podurile erau primejdioase pentru strămoșii noștri, aceste frici având un rol adaptativ. Însă, în lumea modernă aceste frici nu-și mai au „utilitatea”. O altă explicație se referă la procesele de învățare. Este vorba de a asocia o experiență neplăcută cu un anumit tip de situații. De exemplu, a sta blocat în lift câteva ore poate conduce la claustrofobie (teama de spații închise). De asemenea, frica poate fi învățată prin model, prin preluarea fricii de la o altă persoană. De exemplu, dacă un părinte are acrofobie (teama de înălțime), acest model poate fi preluat de copil, care învață și el că ar trebui să-i fie frică de înălțimi.

Combaterea fobiilor

Evident că oamenii care se confruntă cu fobii ce le marchează viața de zi cu zi, ar trebui să ia serios în considerare supunerea la un tratament specific, având în vedere că rezultatele acestora sunt, de obicei, favorabile. Pentru a trata fobiile, există diferite alternative, dar, în primul rând, contează părerea unui medic specialist. Psihoterapia, yoga, acupunctura, masajul, hipnoza pot ajuta în aceste situații, cel mai important aspect fiind ca persoana care suferă de o anumită fobie să conștientizeze acest lucru, să înțeleagă de unde vine frica și să încerce să o înfrunte, desigur, sub supraveghere medicală, pentru a nu-și face mai mult rău decât bine. Fobiile pot limita activitatea de zi cu zi, perturbează viața și contribuie la reducerea stimei de sine. Atunci când fobia afectează viața cuiva, se impune tratamentul în vederea depășirii acelor frici. Nu există dovezi care să ateste eficiența tratamentului medicamentos în fobia specifică. Pentru fobii situaționale care produc un disconfort intens (de exemplu, pentru teama de zbor sau de a circula cu un mijloc de transport maritim), se pot prescrie în mod ocazional sedative cu acțiune scurtă (benzodiazepine), inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei și antidepresive triciclice. Medicamentele pot fi utilizate în timpul tratamentului inițial sau pe termen scurt, în situații specifice întâlnite frecvent, cum ar fi zborul cu avionul, vorbirea în public sau efectuarea unei proceduri RMN. Trebuie reținut faptul că singurul abilitat să dea un diagnostic în acest sens și să prescrie astfel de medicamente este psihiatrul. Însă, acestea sunt doar niște soluții temporare.

În schimb, psihoterapia cognitiv-comportamentală dă rezultate foarte bune în tratamentul fobiilor specifice. Acest tip de terapie își propune să ajute pacienții să se expună treptat la situațiile temute, până când situația nu mai declanșează răspunsul de frică. Pacienții sunt învățați să-și identifice gândurile anxioase și să le înlocuiască cu gânduri mai realiste și adaptative. Însușirea unor tehnici de relaxare poate ajuta persoanele să facă față mai eficient stresului și reacțiilor fizice legate de fobia respectivă. O metodă nouă, revoluționară, foarte eficientă și, totodată, un instrument pe care terapeutul îl poate folosi împreună cu alte metode și strategii în cursul unui proces terapeutic este terapia prin expunere cu ajutorul realității virtuale. Scopul tratamentului este îmbunătățirea calității vieții, astfel încât să nu mai fim limitați de fobii. În timp ce învățăm cum să ne gestionăm mai bine reacțiile, gândurile și sentimentele și cum să ne raportăm la ele, descoperim că anxietatea și frica se reduc și nu mai au controlul asupra vieții personale. Terapia cognitivă comportamentală (CBT) implică expunerea combinată cu alte tehnici pentru a învăța diferite modalități de a vedea și de a face față obiectului sau situației de care ne temem, în mod diferit. În general, psihoterapia care utilizează terapia cu expunere are succes în tratarea fobiilor specifice.

Două reacții, atitudini sau comportamente putem avea în fața oricăror pericole: unul plin de teamă, frică, panică, angoasă, iar altul rezervat, demn și curajos. Teama ne aruncă, de cele mai multe ori, spre gesturi necugetate, scăpări și lipsa controlului asupra gesturilor și acțiunilor noastre, proiectându-ne într-o ceață a minții, în timp ce curajul, tăria de caracter și forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile ne induc o stare de cumpătare, reținere, stăpânire de sine, profunzime și luciditate. Cei care nu au suficientă putere interioară eşuează și devin temători, alţii, însă, reuşesc să triumfe în fața spaimelor, angoaselor și a realităţilor ostile. Dacă vom fi atenţi, vom putea observa zilnic în jurul nostru oameni obişnuiţi, care ştiu să înfrunte dificultăţile și spaimele mult mai bine decât noi, și care îşi construiesc cu tenacitate şi cu încredere destinul. Şi multe dintre personalităţile care au rămas în conştiinţa umanităţii sau care sunt contemporane cu noi au trecut prin experienţe dramatice, fără a se lăsa învinse, care au înţeles că eşecul nu este o fatalitate, ci poate fi transformat într-o forţă propulsoare spre reuşită. Nenumărate sunt exemplele de tenacitate, perseverenţă, încredere în puterile proprii ale unor oameni care au reuşit, care au demonstrat că teama, nereușita sau înfrângerea poate fi sursa inovaţiei, a oportunităţii și a progresului. Ceea ce face diferenţa dintre cei care reuşesc şi cei care devin victime ale spaimei este modul în care s-au desprins de nereuşită, s-au ridicat şi s-au confruntat cu provocările vieţii. Important este nu ceea ce ni s-a întâmplat rău, la un moment dat, pentru că astfel de lucruri apar la un moment dat în viaţa fiecăruia dintre noi, ci cum ne raportăm la aceste experienţe. Dacă vom alege să învăţăm din propriile greşeli şi să acţionăm cu convingerea că nu le vom mai repeta, atunci exact asta se va întâmpla. Dacă, în schimb, vom alege să fim victime şi să ne simţim persecutaţi de soartă, nu vom face altceva decât să prelungim la nesfârşit acest cerc vicios în care singuri am ales să intrăm.

Cu puțină perseverență și răbdare, putem chiar noi înșine să ne aplicăm anumite „tratamente” pentru a învăța să depășim obstacolele de ordin psihic ce ne invadează mintea. Evitarea persoanelor care descurajează şi demoralizează – colegi, prieteni, uneori chiar părinţi (de preferat aceştia ar trebui să afle lucrurile bune abia după ce s-au împlinit deja), luarea în calcul a cât mai multor rezultate posibile atunci când luăm o decizie şi trecem la acţiune (vizualizarea unor rezultate pozitive este una dintre tehnicile recomandate de specialişti, care poate susţine motivaţia interioară), elaborarea unui plan de rezervă (un plan pentru cazuri de urgenţă, de nereuşită, ne poate da curaj pentru a merge înainte), îndeplinirea oricărei acţiuni importante cu plăcere şi entuziasm (pentru a cultiva astfel de stări trebuie să le exersăm şi în activităţile cotidiene mai puțin importante), simplificarea la maximum a situaţiilor sau planificarea în/pe etape a oricărei activități, proiect sau acțiuni (este mai mult decât evident că, atunci când ne aflăm în faţa unor provocări, detaliile sunt cele care ne pun piedici) sau transfomarea fricii în forţa de a învinge frica (analiza lucidă a cauzelor unui obstacol sau eșec şi căutarea altor soluţii pot aduce mai multă forţă interioară şi mai mai multă încredere în sine decât o mie de vorbe de încurajare din partea altora). A nu ne lăsa pradă fricii nu înseamnă să devenim indiferenți la o problemă pe care se impune să o rezolvăm, ci doar să nu ne lăsăm mintea să ţeasă tot felul de scenarii pesimiste. Recomandat este să gândim permanent pozitiv şi să acţionăm în consecinţă, cu convingerea că vom reuşi în ceea ce ne-am propus.

Cele mai ciudate fobii și curiozitățile lor

Dorind să revenim la nota optimistă propusă încă din titlu și să o păstrăm până la final, vom lăsa deoparte problemele foarte serioase și mai puțin plăcute legate de aceste temeri. Cu toate că majoritatea oamenilor este familiarizată cu anumite fobii comune, cum ar fi teama de înălțimi (acrofobie) sau frica de păianjeni (arahnofobie), există o sumedenie de alte asemenea „antipatii” ciudate, pe cât de puțin cunoscute, pe atât de ilare. Fără a exagera, această listă cuprinzătoare de fobii dovedește că, practic, poate exista câte o fobie pentru fiecare dintre noi și, dacă mai era nevoie, că numărul considerabil de antipatii poate fi egal cu numărul „practicanților”. De la frica de vânt și până la teama ca untul de arahide să nu se lipească de cerul gurii, aceste fobii complet neobișnuite sunt ciudat de reale.

Ablutofobie: Teama de spălare și îmbăiere – Deși mulți copii opun rezistență la îmbăieri frecvente, această afecțiune este mult mai frecventă în rândul adulților. Frica de îmbăiere, cunoscută de specialişti sub numele de „ablutofobie“, este mai des întâlnită decât s-ar crede. Cel mai adesea una dintre cauze este un incident petrecut în timpul copilăriei. Această fobie se manifestă în teama de a face duş şi poate merge chiar până la fobia completă de orice contact cu apa. Dacă pentru majoritatea oamenilor îmbăierea este un proces cât se poate de normal şi de firesc, pentru alţii însă, acest lucru reprezintă apanajul celei mai mari temeri a lor. Ablutofobia – sau frica de a face baie – este, spun specialiştii, declanşată de o traumă din trecut – cel mai probabil petrecută în timpul copilăriei, trauma putând fi ori una trăită la propriu de către persoana în cauză, fie una văzută de către aceasta, care l-a marcat. Ablutofobia se întâlneşte, conform statisticilor, mai ales în rândul femeilor, aceasta şi din cauză că femeile au o fire mai delicată, mai uşor influenţabilă şi care păstrează mai mult timp în sine problemele cu care se confruntă. Vestea bună pentru ablutofobi este că săritul dușului ocazional poate ajuta la păstrarea uleiurilor naturale și a bacteriilor bune care protejează pielea și ajută la prevenirea bolilor. Cu toate acestea, a face un obicei din săritul peste dușurile zilnice este puțin probabil să îmbunătățească sănătatea cuiva, ca să nu mai vorbim de viața socială. În unele cazuri, fobia este legată de acvafobie, care este frica de apă.

Agirofobie: Teama de a trece strada – Cei care suferă de agirofobie sau dromofobie (teama de a călători sau de drum lung) au o frică irațională de a trece strada, fiind convinși că, dacă o fac, li se va întâmpla ceva rău. Această fobie nu este, totuși, asociată cu frica de mașini, deoarece oamenii care au agirofobie se tem să traverseze chiar și o intersecție pustie. Fiind atât de panicați la vederea drumurilor, autostrăzilor sau căilor ferate, acestor oameni le este extrem de greu să trăiască în orașe, în special în cele mari. Există mai multe tipuri de agirofobie: frica de autostrăzi, frica de drumuri înguste de țară, frica de a trece strada în loc nepermis și, mai ciudat, frica de a trece strada pe zebră sau la semafor sau frica de a trece strada de unul singur.

Aliumfobie: Teama de usturoi – Teama patologică de usturoi sau de gustul înțepător al usturoiului poate duce chiar până la provocarea unui atac de panică pentru cineva cu această fobie. Este mai mult decât o simplă neplăcere a gustului puternic al acestei legume – persoanele cu aliumfobie ar putea începe să se agite sau să se simtă incapabile să respire atunci când se află în preajma usturoiului sau al altor plante înțepătoare, cum ar fi ceapa, prazul și arpagicul. Pentru astfel de oameni, concentrarea pe beneficiile usturoiului asupra sănătății probabil nu va ajuta la nimic, chiar dacă până și un aliment ce are în componență usturoi poate avea efecte antiinflamatorii puternice, potrivit unui studiu din 2015 al „Journal of Immunology Research”.

Amaxofobia: Teama de a conduce – Este un tip specific de fobie care constă în teama irațională, disproporționată și maladaptivă de a conduce. Prima diferențiere pe care trebuie să o facem este următoarea: teama cauzată de lipsa de încredere în conducerea împotriva fobiei sau de frica irațională de șofat. De aceea, dacă frica sau teama că suferiți atunci când conduceți autovehiculul nu îndeplinește aceste cerințe, nu ne aflăm în fața unei fobii, ci a unui alt fel de frică mai dezactivată, care pot fi depășită prin practică, exercițiu, îmbunătățirea stimei de sine, sau adaptarea la vehiculele în mișcare. Cu toate acestea, dacă frica de a conduce (sau doar propria imagine la volan) este irațională și total disproporționată, lucrurile se schimbă, pentru că ne confruntăm cu un specific foarte frecvent: amaxofobia.

Arahibutirofobia: Nu este, de fapt, frica de untul de arahide ca aliment, ci de situația ca acesta să nu se mai poată dezlipi de cerul gurii. Acesta este adesea înrădăcinat într-o fobie generalizată de sufocare (pseudodisfagie) sau de texturi lipicioase, dar poate să apară și de sine stătător. Ca toate fobiile, arahibutirofobia variază în severitate de la o persoană la alta. În unele cazuri, teama se extinde și la alte produse de arahide, de la înghețată de unt de arahide la sosuri de arahide. Poate că nu este o afecțiune debilitantă sau care poate schimba întreaga viață, dar nicio listă de fobii ciudate care se respectă nu ar fi completă fără includerea arahibutirefobiei. Chiar dacă untul de arahide nu este în mod clar și obligatoriu un aliment recomandat pentru o viață sănătoasă și satisfăcătoare, arahibutirofobii ar putea fi lipsiți de beneficiile speculative ale acestuia, inclusiv „abilitățile” sale de a scădea colesterolul și de a ajuta la prevenirea bolilor de inimă. Arahibutirofobia poate fi provocată dintr-o teamă copleșitoare față de lucruri lipicioase sau de teama de a se sufoca. De asemenea, poate rezulta dintr-un incident traumatic cu untul de arahide, cum ar fi sufocarea sau alergia la acesta.

Aritmofobia: Teama de numere – Mulți oameni se feresc de greoaia matematică, dar persoanele cu aritmofobie au o teamă autentică de numere. Persoanele cu această teamă, de obicei, simt anxietatea asociată cu a socoti sau a avea activități legate de numere, în general, dar și teama de a vedea efectiv simbolurile numerelor. Teama de numere este, de asemenea, uneori numită și „numerofobie”. Aritmofobia poate afecta semnificativ viața unei persoane, deoarece este dificil să duci multe sarcini la îndeplinire sau să ai diferite ocupații, fără să te lovești de numere.

Chaetofobia: Teama de păr – Această fobie poate fi provocată de frica față de părul propriei persoane, părul altor persoane sau chiar părul de animale. Persoanele cu chaetofobie s-ar putea să se teamă de un ghemotoc de păr sau chiar de pieptănarea părului. În general, vor evita situațiile în care alți oameni își ating părul și adesea le este extrem de dificil să se tundă. Această fobie poate apărea dintr-o experiență traumatică ce implică părul. Unele exemple sunt o tunsoare mai puțin reușită sau pierderea unor cantități mari de păr. Ar putea fi cauzată și de frica părului murdar și a dorinței de a nu intra în contact cu acesta. Fobiile înrudite sunt tricofobia și tricopatofobia. Tricofobia este frica de părul căzut pe haine sau pe mobilier, iar tricopatofobia este frica de boli asociate părului, cum ar fi o schimbare a culorii părului sau calviția (chelia).

Cherofobie: Teama de a fi fericit – Chiar dacă poate părea ciudat, există persoane care se tem de fericire, iar această frică poartă denumirea de cherofobie. Termenul își are originile în cultura greacă, unde “chairo” înseamnă bucurie. Această fobie îi face pe oameni să creadă că orice lucru bun va duce la apariția unor probleme serioase, adevărate dezastre și din acest motiv refuză să se bucure și să își dea frâu liber sentimentelor și dorințelor.

Coulrofobia: Teama de clovni – Nu este poate la fel de răspândită ca alte fobii, precum claustrofobia (teama de spații închise) sau agorafobia (teama de a fi singur mai ales în spații publice), dar are o rază de acțiune destul de întâlnită în rândul copiilor. Chiar dacă nu venim deseori față în față cu un clovn, coulrofobia poate fi foarte traumatizantă în anumite situații. Cauzele acestei frici sunt variate, dar, din fericire, „suferinzii” pot scăpa cu ușurință de ea. În multe cazuri, coulrofobia copilului poate fi explicată prin frica față de aspectul fizic al clovnilor. Acest aspect oarecum bizar al unui personaj pe care nu îl cunoaște îl poate speria. Din punct de vedere biologic, chipul clovnului nu inspiră încredere: machiajul puternic, buzele roșii, tenul palid, grimasele nu sunt distractive pentru unii copii. Dimpotrivă, îi pot echivala cu personajele negative, precum monștri sau vampiri. Necunoscutul intră și el în joc: mascați sau sumbri, clovnii nu își dezvăluie niciodată adevărata identitate. Un anonimat care poate trezi griji, atât la copii (liniștiți de prezența oamenilor pe care îi cunosc), cât și la adulți. Originea fricii de clovni este uneori în trecut. Traumatismele legate de clovni ar putea fi responsabile pentru coulrofobie. După ce a văzut cel puțin o dată în viață un clovn într-un context înfricoșător poate fi suficient pentru un copil să dezvolte o fobie. Deci, ceea ce trezește teama ține mai mult de situația în sine, decât de clovn ca atare. Fobia se poate manifesta și ca o protecție împotriva posibilelor „atacuri din partea clovnilor”, care de multe ori se transformă în coșmaruri. Simptomele coulrofobiei sunt, ca în cazul tuturor fobiilor, subite și foarte neplăcute, teama nemailăsând loc raționamentelor. Reacția de panică este imediată dacă persoana se confruntă cu un clovn: bătăile inimii se accelerează, mușchii devin rigizi, corpul este hiperaerat. Printre oamenii mai asertivi, reacția este cu totul diferită: vor căuta să se apere prin violență pentru a se proteja.

Decidofobia: Teama de a lua decizii – Luarea oricărui tip de decizie poate părea imposibilă pentru cineva cu decidofobie, întrucât încrederea în propriile păreri este aproape de minim. O persoană cu decidofobie se poate baza excesiv pe alții pentru a-l ajuta în luarea deciziilor. Ele pot chiar să apeleze la surse externe, cum ar fi astrologia, pentru anumite sfaturi. Decidofobia ar putea face parte dintr-o tulburare mai mare de sănătate mintală numită „tulburare de personalitate dependentă”.

Deipnofobie: Teama de conversații la cină – În timp ce multe persoane suferă de o formă generală de anxietate socială, deipnofobia ia o turnură mai specifică și este limitată la o frică de a întreține o conversație în timp ce mănânci. Deși acest lucru poate provoca disconfort și o situație cel puțin ciudată pentru oaspeții de la cină, se pare că deipnofobii ar putea face, de fapt, un lucru, foarte firesc, întrucât rămânând tăcuți în timp ce mănâncă îi poate ajuta efectiv la digestie. Putând fi legată de o fobie socială de bază, în multe cazuri, deipnofobia este declanșată de evenimente traumatice din trecutul unei persoane, cum ar fi ridiculizarea unui copil pentru felul în care a mâncat sau pentru că nu a urmat o etichetă adecvată la masă. Teama de a lua masa cu alții poate fi legată și de teama de a fi criticat pentru felul în care o persoană mănâncă. O persoană cu deipnofobie se poate simți incomod mâncând în fața altora și, prin urmare, poate evita acest lucru. Oamenii cu deipnofobie tind să mănânce singuri sau preferă să mănânce în tăcere dacă iau masa în compania altora.

Dextrofobia: Frica de obiecte situate în partea dreaptă – Dextrofobii sunt oameni care, pur și simplu, nu pot suporta să vadă obiecte în partea dreaptă. Așa că-și organizează spațiul de lucru astfel încât să pună totul în stânga. Cu o formă de tulburare obsesiv-compulsivă, unii oameni nu pot suporta să aibă obiecte în partea dreaptă a corpului lor, ceea ce ar putea îngreuna, de exemplu, conducerea unui autovehicul. În opoziție cu aceasta, levofobia este definită de frica de lucruri aflate în partea stângă a corpului.

Dorafobia: Teama de a atinge pielea sau blana unui animal – Cuvântul pentru această condiție există cel puțin de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Granville Stanley Hall, în lucrarea sa „Study of Ferars”, a scris că a studiat 111 „cazuri bine dezvoltate” de dorafobie. Termenul provine din grecescul „dora”, care înseamnă „piele sau picior de animal”. Dorafobia este, așadar, frica patologică de a atinge blana sau pielea unor animale, precum câinii, pisicile, iepurii sau vulpile. Această fobie nu este, însă, chiar atât de exagerată, având în vedere că multe animale cu blană pot fi purtătoare de rabie sau de diverși paraziți, care se pot transmite și la om.

Eisoptrofobia: Teama de oglinzi – Eisoptrofobia, uneori denumită spectrofobie sau catoptrofobie, ține de oameni care nu se pot privi într-o oglindă. Această teamă se poate extinde la orice suprafață reflectorizantă și poate rezulta din superstiții legate de oglinzi. De exemplu, o persoană se poate teme să nu spargă o oglindă, deoarece crede că aceasta le va aduce ghinion. Alții se pot teme că vor vedea ceva supranatural într-o oglindă, cum ar fi o fantomă. În unele cazuri, eisoptrofobia se dezvoltă din stima de sine scăzută, când unei persoane îi este rușine de aspectul său fizic și, prin urmare, nu vrea să-și vadă reflexia în oglindă. În unele cazuri, poate duce la depresie.

Ergofobia: Frica de muncă – Unele persoane se tem până la disperare de orice tip de muncă, fie ea intelectuală sau fizică. De asemenea, le este teamă, în adevăratul sens al cuvântului, să-și caute un loc de muncă. Persoanele cu ergofobie tind să aibă anxietăți extreme asociate cu locul lor de muncă sau cu mediul de muncă. Alții pot avea frica muncii manuale sau actul de a lucra în sine. Teama de muncă poate duce la atacuri de anxietate și poate afecta capacitatea unei persoane de a funcționa din punct de vedere profesional. Poate avea un impact uriaș asupra vieții unei persoane, deoarece majoritatea oamenilor trebuie să își mențină un loc de muncă pentru a supraviețui. Ergofobia poate însemna că o persoană devine atât de stresată și epuizată de munca ei, încât simte că nu o mai poate finaliza. Poate fi, de asemenea, asociată cu experiențe de muncă negative, cum ar fi un angajator abuziv sau un echilibru slab între viața personală și cea profesională. Ergofobia este adesea legată de alte fobii specifice, precum fobia socială, teama de a vorbi în public sau teama de critică.

Eremofobia sau autofobia: Teama de a fi singur – Eremofobia provine din cuvântul grecesc „erēmia” care înseamnă „deșert” (un loc unde nu există alte persoane). Ideea de singurătate prelungită în timp este o noțiune care generează un anumit disconfort și suferință. Cu toate acestea, unii oameni dezvoltă o fobie sau o panică disproporționată față de ideea de a fi singur, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, suferind de atacuri de panică și de simptome fiziologice. Eremofobia ar fi clasificată ca o fobie specifică situației, adică ceea ce produce frica nu ar fi un element fizic concret (ca un păianjen sau o oglindă), ci o situație sau o stare în care subiectul este sau poate fi găsit: în acest caz, fiind singur. Apar gândurile de tip obsesiv, la posibilitatea de a rămâne singur, înclinând capacitatea de judecată și raționalizare și simțind o mare anxietate în orice moment. De asemenea, poate genera răspunsuri anxioase posibilitatea de a fi singur cu străini.

Epebifobia: Teama de adolescenți sau tineri – Persoanele cu epebifobie pot percepe adolescenții ca fiind scăpați de sub control sau chiar periculoși. Oamenii cu această teamă pot crede că adolescenții sunt nepoliticoși, imprevizibili și nu respectă regulile. Această teamă este mai ales dezvoltată din portretizarea negativă a adolescenților în mass-media. Persoanelor cu epebifobie le este frică de adolescenți și nu doresc să se afle în preajma lor și pot merge chiar până la evitarea unor vizite la prieteni cu copii adolescenți sau a locurilor în care adolescenții tind să-și petreacă timpul. Unii cercetători din domeniul culturii sau cel al demografiei au ajuns la concluzia că aproape fiecare generație de adulți prezintă forme ușoare ale acestei fobii – ceea ce înseamnă că privesc adolescenții ca „scăpați de sub control”. Pentru adulții cu forme mai severe, încercarea de a petrece din ce în ce mai mult timp cu adolescenții poate ajuta la eliminarea acestor temeri.

Filofobia: Frica de iubire – Cuvântul grecesc „philo”, care înseamnă „dragoste”, face parte din cuvintele cunoscute precum filosofie („dragoste înțelepciunii”) și filantropie („iubirea omenirii”). Filofobia este o tulburare anxioasă ce poate afecta viața socială și emoțională a persoanei. În cazurile severe, un filofob poate nu doar să evite potențialii iubiți, dar și pe oricine cu care are o conexiune emoțională, cum ar fi familia, prietenii și colegii. Un filofob poate învăța să se teama de oameni, nu doar de potențialii parteneri. Simplul act de contact cu o altă persoană poate fi sursa fricii. Simptomele nu sunt doar emoționale, sunt prezente și fizic. Indivizii pot experimenta simptome când sunt în prezența unei persoane de sex opus de care sunt atrase emoțional sau fizic. Aceste simptome fizice culminează cu un atac de panică clasic, cu distres gastrointestinal, palpitații, transpirații, tulburări ale respirației și dorința copleșitoare de a ieși din situație. Există diferite opțiuni ale cauzelor filofobiei. Unii psihologi cred că tulburarea este declanșată de sentimentele intense, nerezolvate din trecutul pacientului. Individul a fost speriat de un divorț dureros sau o experiență timpurie și evită orice situație în care ar putea fi rănit emoțional de o persoană iubită. Alții cred că fobia se dezvoltă dintr-o frică profundă de respingere. Ambele teorii față de cauzele filofobiei sunt nedovedite și reprezintă speculații din relatările pacienților.

Fobofobia: Teama de fobii sau, mai pe românește, frica de frici – Aceasta poate fi descrisă ca o anxietate liberă, în care o persoană poate dezvolta o frică în spirală sau într-un cerc vicios pornind de la frica în sine. În acest sens, poate fi o profeție care se împlinește cu sine. Fobofobia este frecvent diagnosticată cu alte tipuri de fobii specifice și este adesea asociată cu tulburări de anxietate. Persoanele cu fobofobie vor evita deseori situațiile sociale sau alte situații care pot duce la anxietate. Când este dusă la extrem, va interfera foarte mult cu viața zilnică a unei persoane, ducând la atacuri de anxietate și la ceea ce unii cercetători descriu drept „anxietate plutitoare liberă”/ „free-floating anxiety”. Practic, acești oameni sunt atât de conștienți de modul în care îi afectează temerile lor, încât se străduiesc să iasă din frica de a experimenta frica. Din păcate, persoanele cu această afecțiune luptă cu o cauză deja pierdută: teama de a dobândi o fobie. Fobofobii se tem că se pot teme, fiindu-le frică chiar și atunci când nu fac sau nu spun nimic.

Fonofobia: Teama „anormală” și „nejustificată” de sunet – Cercetătorii susțin că acestea sunt adesea sunete normale, de zi cu zi, care nu pot deteriora auzul unei persoane sau provoca dureri – chestii precum ușile care se închid sau scârțâitul parchetului. Fonofobia se suprapune uneori cu o afecțiune numită „hiperacuzie”, o hipersensibilitate la sunete ce induce o reacție anormal de puternică la orice zgomot cât de mic, reacție provenită din partea creierului care procesează zgomotul.

Fronemofobia: Frica de a gândi – Unii oameni vor să fie lăsați în pace cu gândurile lor, în timp ce alții ar da orice să nu rămână singuri când gândesc prea mult. Psihologii spun că această fobie ar putea pleca de la faptul că acestor persoane le este frică să nu aibă gânduri rele, care i-ar putea speria și pe care nu le-ar putea controla.

Sursa: rador

Foto: pixabay

Articole înrudite