-

Cea mai mare albină din lume a reapărut după 38 de ani

Cercetătorii au anunţat că au descoperit specimene din ce ce mai mari de albine pe o insulă indoneziană îndepărtată. Detalii pe larg:

Toate negre şi de dimensiunea unui deget uman, „a fost pur şi simplu de necrezut să vedem albinele uriaşe”, a spus fotograful Carl Bolt, de la organizaţia de conservare a mediului Global Wildlife Conservation (GWC).

Speciile de albine uriaşe au fost descoperite în secolul al XIX-lea de naturalistul britanic Alfred Russel Wallace şi au fost văzute ultima oară în sălbăticie în anul 1981.

Potrivit GWC, Bolt a găsit un stup de albine pe o insulă din nordul provinciei indoneziene Maluku (Maluku Islands sau Maluccas).

„Visul meu este acum să fac din această albină un simbol al protecţiei mediului în această parte a Indoneziei”, a spus fotograful Carl Bolt.

Albina uriaşă, cu denumirea ştiinţifică Megachile Pluto, este de aproximativ patru ori mai mare decât albina obişnuită.

Ely Wyman, expert din cadrul Universităţii Princeton, speră că descoperirea va declanşa cercetări suplimentare, „care vor conduce la o mai bună înţelegere a istoriei vieţii acestei albine unice” şi o vor proteja de dispariţie.

Pe lista roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUNC), albina gigant figurează ca fiind pe cale de dispariţie.

Sursa: rador.ro

Sursa foto: pixabay.com

Articole înrudite