-

Râurile de pe glob „sunt pline de cantităţi periculoase de antibiotice”

Sute de ape curgătoare din lumea întreagă, de la Tamisa la Tigru, conţin niveluri periculos de mari de antibiotice, după cum a arătat cel mai amplu studiu la nivel planetar pe această temă.

Poluarea cu antibiotice este una din căile principale prin care bacteriile pot dezvolta rezistenţa la medicamente care salvează vieţi, făcându-le ineficiente pentru uzul uman.

Extinderea bacteriilor rezistente la antibiotice este o urgenţă globală pentru sănătate şi ar putea duce la moartea a 10 milioane de oameni până în 2050, spunea ONU luna trecută.

Medicamentele ajung în râuri şi sol fiind purtate de deşeurile umane şi animale şi de scurgerile de la uzinele de tratare a apelor reziduale şi fabricile de medicamente.

Studiul, care a fost prezentat luni la o conferinţă din Helsinki, arată că unele din apele curgătoare celebre din lume, inclusiv Tamisa, sunt contaminate cu antibiotice clasificate ca având o importanţă crucială pentru tratarea unor infecţii grave.

De asemenea, probele prelevate din Dunăre în Austria conţineau mai multe antibiotice, între care clarithromycina, utilizată pentru tratarea infecţiilor căilor respiratorii precum pneumonie sau bronşită, la niveluri de aproape patru ori mai mari decât cele considerate sigure.

Dunărea, cel mai mare fluviu din Europa, a prezentat nivelurile cele mai ridicate de poluare dintre râurile de pe continent.

Opt procente din apele europene supuse testelor au prezentat niveluri de contaminare peste limita de siguranţă.

Sursa: rador.ro

Sursa foto: pixabay.com

Articole înrudite