-

Cactusul bizar, ce se deplasează și își mănâncă propriul corp

Este o specie unică de cactus, cunoscută sub denumirea de „diavolul târâtor” (Stenocereus eruca), ce trăieşte în Peninsula Baja California Sur, situată pe coasta de vest a Mexicului.

Ceea ce îl face să fie diferit de toate celelalte specii de cactus este poziţia în care acesta creşte şi se dezvoltă. În loc să se dezvolte pe verticală, planta înţepătoare crește "lungită" pe pământ, cu vârful puțin ridicat. Mai mult decât atât, spre deosebire de orice altă plantă, are un talent specific animalelor - se poate deplasa.

„Diavolul târâtor” face acest lucru crescând spre vârf și renunțând, simultan, la partea din spate. Pe partea inferioară a capătului care crește apar rădăcini noi, care ancorează planta și o ajută să se hrănească.

În același timp, capătul din spate moare și se descompune în sol, transformându-se în substanțe nutritive, care se întorc în plantă prin rădăcini. Așadar, ciudata plantă renunță la o parte din el însuși pentru a se mișca și își canibalizează capătul mort pentru a supraviețui.

Rata de creștere și de deplasare a acestei plante depinde de climatul în care crește. În zona sa de baștină, unde climatul este umed, avansează 60 de centimetri pe an. Însă, când specimenele ajung în medii fierbinți și aride, creșterea este mai lentă, iar rata de deplasare scade cu 90%.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.  

Foto: Wikipedia