-

Zăpadă de 1,40 metri la Bâlea Lac

Cel mai mare strat de zăpadă din ţară măsurat la o staţie meteo este de 141 de centimetri, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, potrivit meteorologilor sibieni.

La Bâlea Lac există însă şi risc de producere de avalanşe, de gradul trei, pe o scară de la unu la cinci.

Turiştii pot ajunge la Bâlea Lac doar cu telecabina. Se poate ajunge cu maşina, pe Transfăgărăşan, până la Bâlea Cascadă, de unde este posibil doar transportul pe cablu până la Bâlea Lac.

Sursa: AGERPRES