-

Râurile redevin poluate odată cu relaxarea restricţiilor

Râurile redevin poluate la mai puţin de două luni de când restricţiile aduse de pandemie au limitat activitatea industrială şi au făcut apele cristaline.

Organizaţiile de mediu din Bistriţa-Năsăud sunt deja alarmate de această situaţie şi atrag atenţia autorităţilor.

Organizaţiile nonguvernamentale au sesizat autorităţile statului după ce au monitorizat situaţia pe cursurile de apă din judeţ, spune Cristian Ţetcu de la Asociaţia Ruralis.

Cristian Ţetcu: Dacă în primele două luni, să zicem, până acum, la jumătatea lunii aprilie, am avut nişte ape sălbatice, ape de râu cristaline, cum probabil noi nu le-am mai văzut de vreo 30 de ani, de cum s-au relaxat un pic lucrurile deja balastierele au început să funcţioneze, înterprinderile care au activităţi de acest tip au început să polueze râurile, şi ele deja arată ca şi în anii anteriori.

Cea mai mare gravă situaţie este pe Someşul Mare. La Mogoşeni se sapă în albia superioară a râului, deşi este perioadă de prohibiţie la pescuit.

Cristian Ţetcu: Este o crimă de mediu. Vedem o reacţie în lanţ, mergând până la dispariţia speciilor de peşti din apă şi a tuturor celorlalte vieţuitoare.

Semnatarii petiţiei le cer autorităţilor să oprească activitatea acestor balastiere, iar constructorilor să se aprovizioneze din carierele de piatră de la munte.

Sursa: radio romania actualitati

Foto: pixabay

banner 600 e 2

Articole înrudite