-

Nicio curte fără un copac! Arborii, între importanța și frumusețea lor

Greu să îți imaginezi cum ar putea arăta o curte fără nici un copac. Unde ai putea sta la umbră în serile lungi de vară ori ce farmec ar mai avea curtea, dacă nu ar fi și ceva verde?

Este chiar o tradiție al cărui început se pierde în negura timpului și cândva, atunci când se începea construcția unor anumite clădiri, se plantau în funcție de zonă și obicei, anumiți arbori.

Într-o vreme când nu existau prea multe hărți ori instrumente de navigație, arborii constituiau puncte de reper vizibile de departe.

Astfel, chiar străin fiind de loc, puteai afla unde este fierăria, biserica ori... hanul. Astăzi, arborii din curte îndeplinesc alte funcții practice, la fel de importante.

O curte serioasă fără nici un arbore ar fi de neimaginat, cel puțin în gospodăriile tradiționale. E drept că, în foarte multe locuri se tinde spre folosirea pomilor fructiferi în locul altor specii.

Dar, pomii fructiferi atunci când sunt plantați pentru a obține o producție de fructe semnificativă, se tund astfel încât nu mai oferă prea multă umbră. Ori, printre alte obiective majore, și acesta este unul urmărit: acela de a avea o zonă umbrită în curte, la adăpost de soarele arzător al verii .

Ceea ce este foarte important de știut este că arborii au capacitatea de a asimila cantități importante de azot. Grație suprafeței verzi foarte mari, consumă repede și eficient azotul pe care îl găsesc în sol.

Acest lucru se întâmplă cu precădere în perioadele de înverzire, primăvara și în perioadele de formare și dezvoltare a fructelor.

În plus, datorită dezvoltării rădăcinilor, atât în adâncime, cât și în laterale, suprafața de pe care captează azotul este mare.

De aceea, azotul din diverse surse, ajuns accidental în sol, este absorbit și fixat de către arbori mai eficient decât de alte plante!

Așadar, decât să ajungă în fântâni azotul, mai bine plantați cel puțin un copac în curte și îl va absorbi.

Sursa: Viorel Grosu

Foto: pixabay

Articole înrudite